Aici traieste izolat, dar linistit si impacat cu el insusi, Melnik, cel mai mic oras al Bulgariei. De fapt, e un sat, cu vreo 2-300 de locuitori, dar “cel mai mic oras” vinde mai bine decat “unul dintre sutele de sate”. Ei zic ca au motive istorice, eu zic ca-i vorba de marketing. Sat, oras, megalopolis, n-are nici o importanta. Important e ca locul e al naibii de frumos, dupa cum se poate vedea si din jpg-urile alaturate.

N-are nici o legatura cu Bulgaria. Peisajul, aerul, arhitectura, mancarea, muzica, vinurile, toate sunt diferite. Eu am zis ca miroase a Grecia. Colegul bulgar Ogi m-a corectat: “Nu e Grecia, e Macedonia. Si nu mai balangani cuvantul asta pe aici”. Subiectul e mai mult decat sensibil.

Mehana. Asa se numesc, in Bulgaria, carciumile traditionale, aflate, de obicei, la parterul sau subsolul pensiunilor. In Melnik, toate casele sunt pensiuni. Eu am barbotat un pranz senzational si jenibil de ieftin la Mehana Varvara.

Mitko Shestaka. Adica Mitica Sesaru’ sau Mitica-Sase-Degete. Asa umbla vorba, cum ca omu’ ar avea si TVA la una dintre maini. Acum, nu stiu daca e adevarat sau daca vezi tu sase degete dupa ce te cinsteste Mitko. Pentru ca Mitko mai are ceva: pivnita. Ca sa ajungi la Mitica-Sase-Degete, urci putin pe o poteca stramta si pietruita. “Cat sa-mi faca sete”, zici, cand incepi urcusul. Exact ininte sa schimbi textul cu “Imi bag pula-n vinul lui”, ajungi sus, la gura pesterii.

Da, pivnita lui Mitko e sapata-n munte, inauntru e intuneric si celebrele 8 grade pastreaza vinul perfect. Pestera e lunga, plina de butoaie si de mese de lemn, pentru ca Mitko nu da numai la pachet. Poti sa bei si loco. Nu-i tii ocupate mesele prea mult. Mitko are scoala-n el si te-mpacheteaza cat ai zice “şardonetătă”. Colegul Ogi, un baiat care baga apa-n gura numai cand se spala pe dinti, mi-a spus ca, acum cativa ani, Mitko i-a imbatat cui, muci, zdrente, lemn in 25 de minute pe el si pe 4 prieteni de-ai lui. “Hai, gustati un paharel si din vinu’ asta. Sa-mi sara mie ochii daca nu e de 10 ori mai bun. Luati numa’ o gura si, daca nu va place, nu-l platiti”.

Verdict www.caretas.ro:

Nu merita sa veniti special din Romanica, dar ar fi o mizerie sa treceti pe langa si sa nu opriti.

PS: La Melnik am ajuns fiindca am avut treaba la stadionul din Sandanski, la 5 km distanta. Ca eu am venit in Bulgaria sa muncesc, nu sa ma distrez, ati inteles?

Aglomeratie. Agitatie. Agonie.

- ‘r-ati ai dracu’ cu preturile voastre!

- Draga, e Sambata Mare, nu mai dracui, ca e pacat!

- Atunci, sa va fut in gura cu preturile voastre! E mai bine, scumpete? Uite-i si p-astia. Plin de bucuresteni. De ce nu stati, ma, pe cur, la voi acasa?

- Hai, ma, ca e Georgeasca, curva de peste drum. E ala al ei somer in Spania, ii trimite bani de-acolo si si-a luat masina-n lizing, de-aia are numar de B.

Daca ai fost prost si ai uitat sa iei trei nimicuri, inveti sa te autoinjuri. In piata, nu e loc nici macar pentru o flegma bine tintita. Ajungi in megacomplexul comercial Romal (pour les connaisseurs). La un stand, printre vinuri, o sticla care-ti sare-n ochi. In ea, doi litri de cerneala rosie. Costa 4,5 lei. Un scurt si simplu calcul matematic te duce la o concluzie rapida: vinul asta n-a vazut strugure nici in poza. Licoarea se numeste “9 poloboace”, iar producatorul e corect. Nicaieri nu scrie ca e vin. E “demidulce”, da’ nu e vin, ci “bautura fermentata linistita”. Un fel de “vin din deal de la Predeal, bei aici, mori acasa”.

Aflat mereu “In cautarea timpului pierdut”, eu n-am avut o prajitura, ca Marcelica, ci o sticla de vin. Care mi-a produs doua amintiri.

Prima, din anul I. Stateam in Regie, in P17. La parter, o halimentara. In halimentara, haleala si pileala. In afara celor doua categorii de produse destinate consumului uman, mai era si un “vin” asemanator celor “9 poloboace”, produs intr-o zona viticola de traditie, undeva prin Delta Dunarii. Dar nu oricine putea sa cumpere “vinul”, pentru ca nu era expus. Ritualul ezoteric era urmatorul: cuvintele “da-mi si mie, barosane, o sticla de Bojolé” erau mereu insotite de o inclinare usoara a capului spre stanga si de inchiderea smechereasca a ochiului drept. Si barosanul se ducea in spate, de unde aducea otrava. In afara cuiva, nu spui cine, persoana importanta (campinean cu mate de fier), nimeni nu putea bea un pahar de “lichid de frana” fara sa fie “piua” a doua zi.

A doua, din acelasi complex comercial. In Romal, la doi pasi de magazinul cu “bautura fermentata linistita”, unii vand mezeluri. Am fost cu niste prieteni sa luam niscaiva animale moarte pentru gratar. Si era sa-i lasam pe ceilalti nemancati. Puteau fara nici o problema sa ne lege si sa ne bage la balamuc. Eram 3 cretini care se tavaleau pe jos si se cacau pe ei de ras. Fiindca aveau carnati. Dar aveau si etichete mici, pe care nu incapeau cuvinte lungi, gen “carnati oltenesti”, asa ca oamenii prescurtasera: “c. oltenesti”, “c. plai”, “c. porc”. Iar noi am cumparat ceea ce, intr-o lume perfecta, s-ar fi numit “carnati oaie”.