Posts Tagged UEFA
De-asta nu-l halim pe nea Mircea
Posted by Caretas in Inapoiat in Romania, Jocul cu basica umflata on May 25th, 2009
Distanta e cel mai bun prieten al vorbelor lasate in coada de peste, al discutiilor neterminate, al argumentelor nerostite. Un mail, trei smiley-uri pe messenger, doua SMS-uri si un telefon nu pot egala elementul definitoriu al masculinitatii: o discutie despre fotbal la malul unei halbi de zeama de hamei si malt. Cu exemple, cu probe, cu demonstratii, cu argumentul suprem: “Taci dracu’, ca nu stii nimic! Hai, noroc!”. Pai, daca eram amandoi la Sofia sau la Bucureni, il lasam eu pe Giovanni atatea zile fara replica?
Intr-un articol publicat pe blogul Sport.ro, Ion Alexandru, unul dintre comentatorii ultimei finale a Cupei UEFA, povesteste ce i s-a intamplat la Istanbul. Vazut de la Istanbul, fotbalul romanesc e si mai urat decat in realitate. Nimic de comentat sau de combatut in vorbele lui Giovanni. Dar intrebarea din titlu (“De ce nu-l iubim pe Lucescu?”) ma pune la treaba. Nu cred ca e nimeni – care a vazut mai mult de 10 meciuri de fotbal si care e sanatos la cap – care sa nu-i recunoasca valoarea lui Lucescu. Si n-o sa vin acum cu zeci de motive pentru care Lucescu e un antrenor mare. Multe sunt niste banalitati, le stie si le accepta toata lumea. Dar nu asta e discutia, caci nu cu antrenorul Lucescu are cineva o problema, ci cu nea Mircea, omul. Pe el nu-l iubim din cauza noastra si din cauza lui.
Din cauza noastra, pentru ca asa suntem noi, ne pute victoria altora. Cu cat vecinul ne e mai apropiat, cu atat mai rece-i vrem capra. Ne deranjeaza o poveste de succes, atat timp cat nu e a noastra. Ne doare si ne roade cand simtim ca n-avem nici un merit (“De la mine cumpara ma-sa iaurt, de-aia-i asa tare pe picioare Lampard asta!”). Intotdeauna gasim circumstante atenuante la succes si n-avem mila la infrangere (“Pai, da, nene, da’ cu banii lu’ Ahmetovici ala e usor, ia sa fi venit la noi, la Ambianta Valea Ciorii, sa vedem, mai era el mare antrenor?”). Ne enerveaza ca nu vine sa ne salveze nationala, de parca ar avea obligatia asta trecuta-n CNP-ul de Romania (“Asa, cu steagul stii sa te-mbraci, da’ la munca nu te-ai baga…”). Si cum sa-l iubim noi, care aruncam cu bere si cu mistouri dupa o campioana olimpica la maraton, care se antreneaza printre micii si lazile noastre de posirca?
Dar nici nea Mircea nu-i nevinovat. Si el a facut tot ce-a putut ca sa devina antipatic. A descoperit toti jucatorii mari ai Romaniei (de la Bodola la Onisor Nicorec) si ai lumii (de la Puskas la Pirlo si de la Beckenbauer la Messi). Toti ii datoreaza cate ceva pentru ceea ce au ajuns. E constient de valoarea lui, asa ca isi permite sa sara calul: “Sunt intre primii 5 antrenori din lume, numai in Anglia sunt mai buni ca mine”, uitand de Mourinho, Ancelotti, Lippi, Advocaat, Scolari sau Rijkaard. S-a plans mereu de ghinion, pana cand ghinionul l-a gasit si portarul i-a dat gol in ultima secunda. S-a plans de conspiratii, el fiind mereu victima. In Romania, Steaua era mereu favorizata in fata lui Dinamo, Steaua si Dinamo – in fata Rapidului. In Turcia, jocurile erau mereu facute pentru celelalte doua echipe, indiferent cum se numeau. In Ucraina, fratii Surkis il asteapta la cotitura sa-i dea-n cap, iar arbitrii-l fura pe fata. La nationala nu vine, dar nici nu spune cu subiect si predicat de ce nu vine. “Vremea mea a trecut, e timpul altora”, “Mi-a fost rusine sa-l refuz din prima pe Ionut” si alte labe isi fac loc in discursul lui. Nu e barbat, nu vine in fata publicului, prin intermediul presei (de care stie sa se foloseasca atunci cand are interes) sa spuna: “Buna ziua, sunt Mircea Lucescu si nu vin la echipa nationala. Nu as avea libertatea totala de a lucra asa cum stiu, vreau si pot. Nu vreau sa fiu vehiculul de imagine al nimanui. In plus, la club castig de vreo 5-6 ori mai bine decat mi s-a oferit. Va multumesc”. E chiar asa de greu?
Urmeaza postul cel mare
Pentru ca in ultimele zile am cam lasat deoparte subiectul, s-au strans multe nespuse despre finala Cupei UEFA de anul trecut. Mi-am propus sa vi le servesc pe toate inaintea finalei de anul asta, asa ca pregatiti-va sa aflati, dintr-un text lung (sper sa nu fie si plictisitor):
- cat da Rio Ferdinand la frizer;
- cat de aproape de satisfactia vietii lor au fost cei care voiau sa-i vada batuti bine pe Mironica si Caretas;
- cand am primit cele mai multe felicitari din viata mea, desi nu era ziua mea si nici nu-mi intrase copilul la liceu;
- ca politistii nu-s prosti si ineficienti chiar peste tot;
- cat de ieftin poti sa te pisi in centrul Manchester-ului.
Cand veti putea citi toate minunatiile astea? Clar, pana la Werder – Sahtior. Mai mult de atat nu pot sa va spun. Reveniti constant aici. Refresh de lamaie 
Va astept. Sunt caldut.
CuPA, UEFA! – partea a II-a
Posted by Caretas in Jocul cu basica umflata, Taran cu pasaport on May 15th, 2009
Carlos Cuellar are 27 de ani si e fundas. Asta inseamna, conform definitiei de la pagina 142 a “Dictionarului de Caterinci de pe Stadioane”, ca e “prieten cu fotbalistii”. Ma-sa l-a nascut la Madrid, dar, in Spania, n-a avut fata decat pentru sferturi si (hai, fie!) jumatati de echipa. In vara lui 2007, s-a saturat de Osasuna si a plecat din Pamplona. In vara lui 2008, a ajuns la Birmingham, unde joaca pentru Aston Villa. Drumul dintre punctele A si B a durat un an si a trecut prin punctul G: Glasgow.
Cuellar a jucat un an la Rangers si a primit la schimb un salariu, dragostea totala si respectul vesnic al scotienilor cu sange albastru. Ceea ce mi se pare cel putin bizar. Pentru ca in Europa joaca vreo 200 de fundasi centrali mai buni ca el. Eu stiu cel putin 10 in Romania si macar 5 in Bulgaria. Cuellar e inalt cat Palatul Telefoanelor, rapid ca o testoasa care a fumat marijuana, are eleganta unui taietor de lemne, iar cu mingea la picior e mai putin iscusit ca Emil Constantinescu. Ca sa nu fiu nedrept, in rolul lui de prieten al fotbalistilor si de dusman al fotbalului, nu e chiar pamant de flori. Face un marcaj bunicel, e tare pe picioarele din spate, de grabu rupatoriu de os nevinovat si da cu capul mai tare ca Zidane.
Acum un an, a a fost desemnat oficial drept cel mai bun fotbalist (!!!) din Scotia, ceea ce spune multe despre valoarea Scottish Premier League. A multumit si a spus ca ar vrea sa joace la Rangers pana la finalul carierei. Peste o luna a semnat cu Aston Villa.
Locul lui fruntas in clasamentele fotbalului scotian ramane o enigma. Un mister si mai mare e, insa, pozitia lui in ierarhia emotionala a suporterilor lui Rangers, zgarciti nu numai cand e vorba de lire, ci si de corazon. Iar aceste mistere nu sunt explicate, ba chiar sunt adancite de mesajul de pe tricoul baiatului din poza de mai jos.
Daca mi se permite un rautacism, pot sa va spun ca alcatuirea poeziei (folosirea lui “love of my life”, dragostea unui chel pentru parul cret al unui alt barbat), coroborata cu zambetul giocondic al purtatorului de tricou, ma face sa cred ca personajul invocat in versul al patrulea si oferit ca bonus acestui Gabriel Canu cu pasaport spaniol, ei, bine, numitul “wife” nu e, in nici un caz, o femeie.
PS:
Tot in Marea Britanie, dar la Cardiff, intr-un oras in care fotbalul e chestia aia la care se uita lumea cand nu e nici un meci de rugby la televizor, am vazut un alt tricou genial. Din pacate, am avut ghinionul de a prinde magazinul inchis si prostia de a nu-i face o poza. Un tricou simplu, rosu, cu scris alb pe piept. Textul e o lectie dubla, de istorie si de umor: “I support two teams – Wales and whoever is playing England”.
I’ll be back!
Si maine aveti obligatia sa ma vizitati. Indiferent daca scriu ceva sau nu. Ca sa va pacalesc, va zic ca in Caretasul de maine puteti citi:
- continuarea povestii de la finala Cupei UEFA de anul trecut;
- un post despre invazia submuzicii romanesti la sud de Dunare;
Ramaneti cu noi! Revenim imediat dupa andropauza.
CuPA, UEFA! – partea I
Posted by Caretas in Jocul cu basica umflata, Taran cu pasaport on May 12th, 2009
- Altfel spus: mars, zdreanta jegoasa, bine-ai venit, marea iubire a vietii mele! “Pai stii ca tot eu sunt aia, da’ fusei la epilat, la coafor si-mi luai hainile astea mai pizdoase de la tanti Mita, de-aduce ciordeli din Haustria!”. N-are importanta, pisi, te iubesc ca-n prima zi: “fa” ti-am zis atunci, “fa” iti zic si acum. Sta bine boarfele astea pe tine, ia da-le jos!
Cupa UEFA moare si asta nu tre’ sa ne mire. Istoria ne-a invatat ca acolo unde se bat nemtii cu rusii nu mai cresc zambile. Si sa nu-mi spuneti ca ucrainenii nu sunt rusi, pentru ca noi, cei de la www.caretas.ro, nu lasam adevarul sa strice un text bun. Deci, Werder – Sahtior, finala de la CuPA, UEFA! Paranteza. Indiferent daca-i iubim ca pe mama noastra sau ca pe a lui Urs Meier, cred ca Rat si Lucescu merita felicitari si respect. Bravo, Ratzone, jos palaria, nea Mircea, pupa-ti-as contractu’ lu’ matale cu Ahmetov! Am incheiat paranteza.
Pentru ca e ultima finala, simt din nou nevoia sa ma dau mare, ca la Real – Barça. Am fost si eu acolo. Anul trecut, pe City of Manchester Stadium, la Rangers – Zenit 0-2. La meciul dintre cea mai urata, cea mai batrana, cea mai rigida, cea mai stearsa echipa a competitiei, bruta din Glasgow si superba Zenit, ucigasa de dinozauri, ofensiva ca o grenada si placuta ochiului ca o livada de meri intr-o dimineata de mai. Frumoasa si bestia. Si asta o spun eu, care tin cu Rangers din motive pe care nici eu nu le inteleg. Si nici n-am de gand sa-i spun vreodata unui psihiatru microbist ca tin cu Barcelona, Arsenal si Rangers, pentru ca n-o sa mai pot scrie: n-am taste pe omoplati.
Ma batea gandul de ceva vreme sa dau cu pixul pe monitor despre asta, dar n-aveam tragere de inima. Am fost impins de la spate ieri, cu induiosatoarele cuvinte: “auzi, labish, pui si tu pozele alea pe facebook sau tre’ sa ma mai rog mult de tine?”. Ma rog, ideea a fost asta, poate cuvintele au fost altele. E, totusi, o doamna Asadar, de azi si pana la finala, din cand in cand, poate nu zilnic, cate un episod cu ce a ramas nepovestit de anul trecut, de la meciul pe care Mihai Mironica l-a comentat impreuna cu mine.
Lecitina isi face efectul ajutata de pozele de pe facebook (saru-mana, doamna, ca m-ai grabit!). Incepem usurel, in joc de glezne, ca nu suntem pregatiti si n-are farmec sa facem intindere. Iar astazi vi-i infatisam pe acesti domni, probele nr. 1-4 ale acuzarii in procesul “Darwin impotriva Genezei”. Acesti purtatori de buletin pe care am fost suficient de inconstient incat sa-i opresc pentru o poza erau 4 dintre cei peste 150.000 de scotieni fara bilet, veniti la Manchester ca sa bea, sa se pise si sa vada meciul (in ordinea cronologica si a importantei; ultimul obiectiv avea sa fie atins numai daca subiectii nu cadeau istoviti din cauza unuia dintre primele doua). Deci, baietii astia cu bicepsii lucrati la sala de forta Carling, cu halberea de-un litru, cantau ceva ce, in vacarmul de pe strazile Manchester-ului si cu engleza lor scuipata din gat, parea greu de inteles. Doar ca textul era cel de pe burtica probei nr. 2: “Nakamura ate my dog, dudaaa, dudaaa”.
Ca tot veni vorba de cantece, un alt slagar pe care l-am auzit cu urechile-astea doua a fost unul interpretat de o clona a baietilor din imagine, pe o strada ceva mai linistita. Un nene, echipat corespunzator, in albastru, trecea pe strada in pozitia corecta: cu o cutie de bere intr-o mana pe care o ducea la gura de 56 de ori pe minut si cu restul lazii in cealalta. Pauza pricinuita de golirea temporara a recipientului din mana stanga era folosita si pentru activitati conexe, cum ar fi respiratul si vorbitul. Si ce canta asta mic, in timp ce schimba berile mai repede ca mecanicii McLaren pneurile? Un cantecel al carui text m-a facut sa-mi pierd increderea in propriii genunchi si sa vad lumea in alte culori: “Iiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii don’t give a fuck about Donald Duck”.
Exista ceva mai frumos pe lume?
PS:
1. Textul de pe tricoul criticului de arta de mai sus nu face parte din opera lui Edwin Morgan, ci “bate” la Shunsuke Nakamura, jucatorul japonez al celor de la Celtic, rivalii de etnie, religie si, cateodata, de fotbal ai celor de la Rangers.
2. Daca va mai e pofta de inca un mesaj de substanta citit de Vali Moraru pe un tricou, in acelasi oras, va recomand sa cititi acest text. Urmeaza inca doua la baiatu’ in post-urile viitoare.
Ultimii care s-au bagat in seama