Pe ici, pe colo, va mai povestii cum e pe la bulgari si, cat timp Salonicul mi-e mai aproape ca Glina, o sa mai arunc cate o vorba. Insa, moite priyateli, nu numai Bulgaria e mereu surprinzatoare. Si Romania ramane eterna si fascinanta. Si, daca e asa pentru noi, bastinasi sau navetisti, ma gandesc ce-o fi in sufletul bietilor vestici cand dau cu nasu’ de Land of Choice.

Am ajuns in gara de provincie botezata pe nedrept Aeroportul International Henri Coanda si am dat sa ies la aer. Prima intalnire – cu prietenii mei, taximetristii. La cat am investit in dumnealor, cred ca am cam 10% din actiunile fiecarei firme din Bucuresti. Asa ca ii consider proprietatea mea. Fiindca simtul proprietatii se manifesta mai ciudat la mine si-mi mai si place sa ma joc cu curu’ gol pe langa pula sculata (la figurat, obsedatilor!), de-abia astept sa-i vad pe covrigari.

De fiecare data, scenariul e acelasi. Indiferent de unde vin, cat e ceasul, daca ma asteapta sau nu cineva, primul drum e catre ei. Incerc sa nu am vreun ziar sau vreo carte in romana la vedere si sa par dezorientat (cateodata, chiar mai dezorientat decat sunt). Ma apropii de ei, uitandu-ma pe sus dupa niscaiva informatii. Cu coada ochiului, le vad ochii hulpavi cu care ma privesc si cum isi sterg balele din coltul gurii. Ca-n desenele animate, cred ca ei ma vad ca pe o bancnota de o suta de euro si o suta si ceva de kile. Din grupul de baieti, cativa stau la locurile lor si observa. Sunt doi care cred ca m-au citit ca sunt roman si vreo 3 care ataca alte gaste. Vine si al meu si, intr-o engleza insusita la British Institute of Zabrauti-Toporasi, arunca: “Uană tecsi, săr?”. “No, thank you very much”, raspund eu politicos, ca un european fara papion. Si atunci, avand si confirmarea sonora ca am buletin de Nijmegen sau macar de Tbilisi, apar si ceilalti baieti. Imi face o deosebita placere sa-i vad cum se bat pe client:

- Teic mi, săr, ai hev flai tecsi, zice ala cu ghiul.
- Iț onli faiv lei oan chilomităr, ai draiv iu eniuere, zice ala cu ghiuluri.
- Ai ghiv iu biutiful uimin, e argumentul suprem al pestelui cu permis.

Agresivi si pe mana cu muistii de la aeroport, mai au un pic si te iau pe sus sa te bage in taxi. Noroc ca , dintre romani, pe mine numai Nicu Vlad sau Nikita m-ar putea ridica fara sa-i plesneasca boasele. Imi croiesc drum printre ei si, cand ma departez trei metri, imi ofer o bucurie meschina: intorc capul si le zic ceva. Ultima oara, textul a fost: “I’m not taking any taxi. Because sunteti niste hoti, baaaaaaaaaaa!”. Pana acum, n-am luat nici o bataie. E timp.