Episodul 1: Bine ca s-au oprit.

Un banc foarte bun (plecaciuni, my brother!), pe care-l stiu de o suta treij´ de ani si la care rad mereu ca muta la…, la… nu mai stiu la ce rade muta si nici nu mai conteaza:

- De ce s-a inventat orgasmul?

- Ca sa stie negrii cand sa se opreasca.

Ai nostri au stiut cand sa se opreasca si asta m-a scos din cacat. Am vazut finala Ligii Campionilor in tara lui Berbatov. Numai cativa catalani rataciti cine stie cum prin Sofia mai tineau cu Barcelona. La golul doi, Ilie Dobre si-ar fi luat notite de la mine, iar comentatorii sud-americani si-ar fi dat demisia. La o masa, ceva mai incolo, niste baieti din galeria lui Levski ma observa si ma roaga frumos sa ma linistesc. Pentru exemplificare, imi fac si semne. Unii – cu tot pumnul, altii, mai zgarciti, numai cu un deget. “Sa vezi ce bataie luam din cauza lu´ asta”, se aude, incet, in romaneste, la masa noastra. Ma mananca pielea si ma mai ridic de pe scaun de cateva ori. Messi, Xavi, copii, oasele mele intregi, cei doi ochi si organele interne va multumesc ca v-ati oprit la 2-0.

Episodul 2: Daca mi-a placut cartea…

Saptamana trecuta, impreuna cu gasca vorbitoare de limba romana, am facut un periplu prin bibliotecile cu program normal si prin salile de lectura din centrul Sofiei. Am citit cat am citit, unii au adormit cu capul pe carte, pe altii i-am urcat in taxiuri, sperand sa nu le dea lectura pe-afara. Iar noi, cititorii profesionisti, am plecat sa cautam o librarie non-stop, sa ne mai luam de citit si pentru acasa. Eram trei romanasi in centrul Sofiei. Doi dintre noi, pentru care lectura e a doua natura, stiam exact ce carti si ce autori ne trebuie, asa ca am iesit in 5 minute cu punga plina de invataturi. Cel de-al treilea, mult mai atent la detalii si mai nehotarat, a vrut sa cumpere si niscaiva semne de carte si coperte. L-am asteptat afara.

Afara, o adolescenta bastinasa beata ca Gheorghe Simion la revenirea de la Pula (oras din Croatia unde a avut loc Campionatul European de Box din 2004). Ne aude vorbind in romana si se prapadeste de ras. Schimbam trei cuvinte in limba ei, ne spune ca a lucrat la Vidin, ne aducem aminte de bacul de flori Vidin – Calafat, ciocnim doua carti nedesfacute si ne despartim si de ea, si de prietenul ei (care, intre timp, iesise din librarie). Ma intorc catre prietenul Robi: “Vezi, ba, ce prietenosi sunt adolescentii bulgari?”. N-apuc sa scot semnul intrebarii pe gura, ca mai iese unul din librarie. Un baiat gen sef de galerie, 4 metri cubi, nandrolon – da, neuron – nu, un baiat care, acolo unde nu avea vreo cicatrice, avea o bucata de fier si singurul lucru mai mic decat coeficientul de inteligenta era numarul de fire de par. Se uita la noi, ne masoara cu ochi tulburi, umezi si goi si se infiripa urmatorul dialog:

Urangutan 1 (in bulgara): Pârţarilor!

Eu (tot in bulgara): Prietene, nu vorbim bulgara

Urangutan 1 (BG): Ba vorbesti foarte bine. Acuma, intrebarea nu e daca sunteti pârţari, ci daca sunteti pârţari mici sau mari. Atat!

Eu (BG): Nu inteleg ce spui. Stiu numai cateva cuvinte.

Urangutan 1 (BG): Cateva cuvinte? Si nu stii ce-nseamna “pârţar”?

Eu (BG): Nu.

Urangutanul 1 da mari semne de nervozitate. Apare langa el o copie xerox. Doar tricoul difera. Ma uit la ei si-mi dau seama ca ne-au facut homosexuali nu cu ura, ci cu dragoste si speranta.

Urangutanul 1 (catre urangutanul 2, BG): Pârţarii astia ITALIENI nu vor sa recunoasca ca-s pârţari!

Pana aici!!!!!! Poponar, poponar, da´ si macaronar?!?! Asta nu!

Eu (BG): Alo, copii, nu suntem NICI italieni!

Urangutanul 2 (rade si incepe sa vorbeasca in RO): Cum te cheama?

Eu (foarte sincer, RO sau BG, ca tot aia e): Mariusica.

Urangutanul 2 (RO): Si ce vrei?

Eu (ezit si apoi evit sa i-o spun pe aia cu “buna pace”, da´ tot ma mananca epiderma si-mi place sa joc sah cu prostii, asa ca-mi adun cunostintele de bulgara si-i raspund in limba lui Hristo Botev): Nimic.

Urangutanul 2 se uita fix in ochii mei si-si muta toate cumparaturile in mana stanga, ca sa lase dreapta libera. Baga mana in buzunar, cat sa ma faca sa ma intreb: box, cutit, pistol? Il vad pe Robi cum cauta-n punga si aud clinchet de carti. Imi fac calculele: Robi ii tufleste una lui U1 si, fasnet, fuge. Eu ce fac cu U2? Am in punga vreo 5 carti care l-ar rezolva bine. Nu vreau sa dau primul, dar vreau sa apuc sa dau. Din aceasta dilema nu putem iesi. Ma rezolva U2, care, cu mana in buzunar in continuare, trece la o unghie de tantar de mine, aproape atingandu-ma, si-mi arunca un “La revedere” cu accent de Ciulnita.

Vedeti, de-asta nu-mi place mie la cumparaturi…

• dupa orgasmul barcelonez, am fost taiat de la bucurii sportive: am vrut o finala UEFA Hamburg – Dinamo Kiev, am primit un Werder – Sahtior; Steaua si Dinamo au jucat cel mai urat meci din istoria fotbalului, examen de absolvire al “Scolii Telespectatorului Masochist”; Levski a batut pe TSKA, a relansat campionatul (TSKA are un punct in plus, cu 4 etape inaintea finalului), dar si-a pierdut unul dintre simboluri, pe “Gonzo” Ivanov, accidentat grav la 33 de ani; Viborg a luat bataie de la Györ (mai multe, maine, pe www.caretas.ro); Llorente, de la Villarreal, profesionist si cinic, si-a facut treaba si a amanat sarbatoarea Barcei.

• ziceam ca ieri am fost in misiune; prea multe detalii nu pot sa va dau, pentru ca ar trebui sa va omor; dar, la cat sunteti de putini, mi-ar fi usor, v-as lua pe toti pe bicicleta si am face accident; ideea e ca m-am intalnit cu niste oameni si am cumparat ceva LEGAL de la ei; misto a fost ca trebuia sa par un baiat care vine pentru prima oara in Sofia; mi-a placut mult rolul, am mai scos nasu’ afara din redactie; de-asta m-am si implicat atat de mult si chiar am exagerat de cateva ori intentionat, just for fun; de exemplu, m-am intalnit cu ei la 200 de metri de blocul in care stau de juma’ de an; pe strada, ii intrebam de cladiri, de carciumi, de strazi; am intrat sa bem un suc si mi-era tarsa sa nu ma recunoasca chelnerita; ii auzeam vorbind despre mine in bulgara si ma faceam ca nu inteleg ce cacat mananca; abia dupa ce am incheiat afacerea si ne-am dat mainile, am luat de pe masa telefonul meu banal, de roman care n-a fost niciodata in Balegaria, un Nokia cu tastatura cu litere chirilice, si am anuntat: “mission accomplished”.

Ceea ce vedeti mai jos nu e un trucaj a la Academia Catavencu. Photoshop-ul nu s-a bagat intre adevar si blog ca virgula intre subiect si predicat (© Adrian Paunescu). E o poza pe care am facut-o eu insasi in holul blocului unde domiciliez, pe bulevardul Magherov din Sofia. Deci, in centrul capitalei europene Sofia, in anul de dizgratie 2009, asociatia de blocatari a hotarat sa amplaseze una bucata ceas chiar langa usa blocului, pe interior, astfel incat oricine sa NU poata sti cat timp mai are pana tre’ sa ajunga la serviciu, carciuma sau celebrul loc de intalnire botezat de mine “Leul fara Coaie” (in curand, numai pe www.caretas.ro, detalii despre LfC).

Te trezesti cu ochii mici, te bagi sub dus sa-ti revii si sa te igienizezi, bagi ceva la mat sau nu, iei in bot o cafea, un ceai sau o rachie (ce ai prin casa), pui una bucata textila pe corp si pleci dracului, nu inainte de a activa alarma. De parca ar fi vreun hot in stare sa mai sparga o casa dupa ce urca 88 de trepte (da, le-am numarat; chiar a doua zi dupa ce ne-am mutat). Te uiti la ceas, zici ca stai bine cu timpul, cobori pe scari. Iti tii respiratia la etajul trei (e mult mai crancen la urcare, cand gafai si tragi cate doi litri de aer in piept la fiecare inspiratie), pentru ca acolo sta ori un vecin care a murit de vreo 8 luni si nu l-a gasit nimeni, ori o vecina cu 26 de pisici, toate in calduri. Daca mai traiesti, la etajul doi, iti iei nasul de pe jos si te stergi la ochii care ustura ca o pula lovita cu o urzica (asta e din auzite, nu stiu cum e) si lacrimeaza ca ai unei bunici care se uita la “Dansez pentru matale”. Si, ca sa-l bag in pizda ma-sii de preludiu si sa trec la intromisiune, ajungi la usa si vezi, deasupra cutiilor de scrisori, un ceas.

PS: Daca va intrebati, limbile merg normal, adica in sens invers trigonometric (multumesc, dom’ profesor Sendroiu, pentru prieteni – “Limba”, coincidentele nu sunt niciodata intamplatoare). Era 11 fara 8 minute (intr-o duminica, in rest sunt la munca la ora aia ).

PPS: Maine, pe Blog de mamaliciki cu zeama de castraveti, povestea incredibila a vietii unuia dintre cei mai importanti oameni ai tranzitiei bulgaresti. Si, tot maine, peripetiile tulburatoare ale unui taran coclit pe aeroporturile nemtesti. Adevaruri cutremuratoare si intamplari halucinante! Ramaneti pe www.caretas.ro! Revenim dupa pauza.