- pentru ca stie sa spuna si o gluma, si o injuratura, si un compliment;

- pentru ca gaseste tasta verde a telefonului mobil;

- pentru ca stie si cum sa refuze un dialog cu presa, fara sa fie taran;

- pentru ca nu se imbraca in trening cand ar trebui sa fie in costum si invers;

- pentru ca nu s-a ingrasat nici 200 de grame de cand s-a lasat;

- pentru ca nu-l doare mana dupa doua autografe;

- pentru ca nu incheie nici o fraza cu “nu?”;

- pentru ca e om de echipa, iar ce se intampla in vestiar ramane in vestiar;

- pentru ca, la iesirea pe gura, ideile lui au coerenta, logica si o forma corecta;

- pentru ca crede in imposibil;

- pentru ca, atunci cand vorbeste, acordul e mereu titular, acuzativul nu si-a incaltat ghetele invers si joaca pe aceeasi parte cu prepozitiile, iar vocabularul are mai mult de 38 de cuvinte in lot;

- pentru ca, in CV-ul lui, la “limbi straine” nu scrie “limba moldoveneasca, gimnastica si chimia”;

- pentru ca, desi respira fotbal de cand s-a nascut, stie ca nu-i suficient si se duce sa invete de la aia care stiu mai mult ca el;

- pentru ca stie cat e de important sa-l vada el la ochi pe Marica sau sa-l sune pe Codrea si nu pune pe altul sa faca asta;

- pentru ca nu da niciodata vina pe jucatori, ii apara, ii ajuta si asa obtine, ca efect secundar, faptul ca “echipa joaca si pentru el”;

- pentru ca nu e “coarda”;

- pentru ca ii place fotbalul;

- pentru ca stie ca n-ai cum sa obtii rezultate fara sa ai atmosfera buna, iar asta, ca si respectul, se castiga, nu se impune;

- pentru ca, exact ca Dan Petrescu sau Olaroiu, ca Vestergaard, Duishebaev sau Guardiola, a demonstrat ca varsta si valoarea nu sunt legate cu catuse una de alta si ca “cine n-are batrani sa-si cumpere” e o vorba pe care o arunci atunci cand ramai fara argumente;

- pentru ca la lot a convocat fotbalisti, nu nume;

- pentru ca stie diferenta dintre “antrenor” si “selectioner”;

- pentru ca si jucatorilor, si suporterilor stie sa le si explice, nu numai sa le anunte o decizie;

- pentru ca, intr-o lume murdara, plina de peronaje slinoase, fara caracter, care se dau cu ruj si se pupa pe obraz ca sa marcheze locul unde sa se scuipe a doua zi, unde toti se injunghie pe la spate, ei, bine, in fauna asta umana care populeaza jungla fotbalului romanesc, nu e nimeni care sa-l vorbeasca de rau;

- pentru ca poti sa-i spui “Razvan” fara sa-ti raspunda “pulica, poate vrei sa zici “domnu´ Lucescu”, ca stau la bloc”;

- pentru ca si eu am facut ce i-a facut el lui Iancu;

- pentru ca stie ca nu esti mai destept daca-i arati “muie” patronului si ca nu esti mai putin barbat daca se intampla sa si plangi;

Toate astea sunt motive pentru care il apreciez pe Razvan Lucescu. Dar mai e unul, probabil reuniunea tuturor celor de mai sus, pentru care vreau sa-i multumesc. Nationala va mai pierde meciuri, poate chiar in seara asta, va mai rata calificari, dar a castigat ceva mai important. Un suporter, pentru mine cel mai important suporter al ei. Un baiat care a tinut cu Romania numai doua saptamani in ultimii 9 ani: eu.

Mersi, Razvan! Multa bafta!

PS:
Acum mai bine de un an, Razvan m-a dezamagit, enervat si scarbit, cand mi-a jignit o prietena. Si el stie ca a gresit. Dar si greseala face parte din joc.