Ei, bine, a venit si vremea mea sa zic “ai dracu’ nemti”. Acu’ mai bine de o luna, mi-am introdus membrele inferioare in ea de Bulgarie si am plecat un weekend la Mama Dracu’. Daca ati fost pe-acolo, stiti ca nu e cursa directa din Bucuresti pana la Mama Dracu’. Nici din Sofia nu e. Una dintre escalele posibile spre Matusa Dracu’ (de unde mai mergi niste ore bune pana la sora-sa), la Munchen.

Taranu’ de Campina era obosit mort, debutase cu o zi inainte ca regizor la transmisia unui meci de fotbal, la Loveci, ajunsese tarziu in Sofia, dormise cel mult o ora. Plus inca una in havion (a adormit cu mana pe paharul de suc si s-a trezit, la aterizare, ca tinea palma caus, ca o papusa gonflabila, da’ paharu’ nu mai era acolo, il luase stewardesa fara ca Scuipa-n Aragaz sa simta). Asaaaaaa. In Munchen, ceva mai mult de 5 ore de frecat duda. Taranu’ de Campina se invartea ca un coi intr-o caldare, incercand sa nu calce pe pleoapele care i se intindeau pana la pamant. Un zombie de o suta si ceva de kile se plimba liber prin aeroporc. Ridica ochii intamplator si vede o reclama: “Esti obosit?”, scrie pe print, “Da”, raspunde cu voce stinsa paesanu’. “Mai ai mult pana la zbor?”, “Ohoooo”, “Ai vrea sa te intinzi un pic?”, “Da, in pizda ma-tii, zi mai repede”, urla de unu’ singur necioplitu’. “Hai pana la poarta H32, avem ceva pentru tine”. Umflatu’ nu e prea fasnet, da’ de la H33 la H32 a facut mai putin decat Usain Bolt alergat de doberman. La H32, senzatie. Doua cutii. 2mx1mx2m. Touchscreen + cititor de card afara. Inauntru, un pat, o masa, o priza de net, una de curent, o sticla de apa, un alt touchscreen de unde controlezi lumina, muzica, setezi alarma si vezi programul zborurilor. Si-a futut taranu’ un somn de i-a mers vestea in toata Germanica. Napcaps se numesc si cred ca, la Munchen, sunt experimentale.

La intoarcerea de la Mama Dracu’ – escala la Frankfurt. Am uitat sa va spun ca, la dus, la Munchen, la escala, nu ne-au mai controlat de fiare, bombe si alte alea. Fiind un terminal dedicat zborurilor de conexiune, au zis ca n-are sens sa se mai chinuie cu noi. Inutil sa va spun ca mancasem inainte la o carciuma si ca puteam linistit sa iau tacamurile cu mine intru taierea capetelor necredinciosilor care n-ar fi vrut sa duca avionul pana la Amman. Dar, la Frankfurt, zburand si spre Sofia, un loc mult mai al dracu’ decat Mama Dracu’, am avut control de securitate. Langa “bulgari”, si pasagerii pentru Londra primeau bipuri si pipaieli. Égalité, frate! Am aruncat tot de pe mine, da’ a piuit mizeria de poarta. Nenea ala s-a uitat la mine si mi-a aratat cum trebuie sa ridic bratele. Le-am ridicat. Mi-a spus: “No, face me!”. Langa el, doua colege, doua nemtoaice simpatice (stiu ca suna ca dracu’, da’ asa erau), de un metru si un stilou fiecare. Una dintre ele a inceput sa rada si i-a zis, in germana: “Stii ce mi s-a parut ca-i spui? Kiss me!”. Ha-ha, ne radem toti, la care eu, vazand ca e loc de caterinca, ma bag la creatie: “Auzi, prietene, asa repede? Nici nu ne-am cunoscut si “kiss me”? Nici nu stii cum ma cheama…”. Ne mai hahaim toti un pic, dupa care noul meu prieten (m-am uitat la mana lui, avea verigheta, ca nu-mi permiteam sa fac caterinca daca exista riscul sa fie poponaut, ca poate nu mai scapam de el) imi zice, foarte serios: “Turn around!”. “Pai”, zic, “inainte “kiss me”, acum “turn around”, daca-mi zici si “bend over”, imi iau haina si plec”. Ne-am despartit prieteni. Colegele lui rad si acum.

PS: La Mama Dracu’ a fost frumos.

PPS: Maine, pe www.caretas.ro, povestea tragica a lui Marian Cozma al Bulgariei.