L-am intalnit la Sofia, in octombrie anul trecut. Eram in Bulgaria de vreo trei saptamani si de doua ma ploua. Ma simteam ca un castravete murat. Ploaia marunta si murdara cadea enervant, englezeste peste stadionul gol al Slaviei Sofia. Nu venise nimeni la stadion si parea ca meciul se joaca numai ca sa-l dam noi la TV. Dupa meci, David a venit la car in speranta ca da peste cineva care vorbeste engleza si care-i poate da o foaie cu echipele. M-a gasit si crede, probabil, si acum ca EL a avut noroc. Se grabea sa ajunga la aeroport. Am stat de vorba numai 5 minute, cat i-a luat sa scrie in carnetelul lui, cu litere latine, mici si ordonate, de contabil plictisit si plictisitor din Wolverhampton, numele jucatorilor. Si-n 5 minute mi-a povestit lucruri care m-au facut sa ma simt, in acelasi timp, superficial si norocos, ignorant si mandru.

David Denton isi pregateste tot sezonul ca marii antrenori, cu cateva luni inainte. Isi aranjeaza biletele de avion si cazarile din timp, ca sa fie mai ieftin. Si apoi, la sfarsit de saptamana, dupa ce-si termina pasionanta si deloc monotona munca de contabil de provincie, David pleaca in lume. La meci.

In vara trecuta, a fost in Estonia. In liga a 5-a, e o echipa in care joaca profesori universitari. Restantieri la materia fotbal, domnii profesori o iau pe coaja de nu se vad. Cand a fost David la meci, au luat numai 10. Acasa. Omu’ nostru s-a dus sa stea de vorba cu ei. A doua zi, la receptia hotelului, a gasit o cutie in care erau doua fulare si un tricou. “That’s real football. You go to Old Trafford and you don’t get this”. Acum cativa ani, si-a luat prietena de mana si au fost cu cativa copii cu nevoi speciale la Madrid, la Real – Cadiz. Dupa meci, au mers cu pustii la vestiare, sa stea de vorba cu Beckham, Raul si Casillas. Alta data, a fost la un joc la care erau mai multi fotbalisti decat spectatori. 26 de oameni in tribune in liga a N-spea din Anglia. A notat totul pe carnetelul lui, de contabil plictisit si plictisitor din Wolverhampton. Pana la inceputul sezonului, fusese pe 2.150 de stadioane.

A terminat de scris, de povestit si a dat sa plece. “Hey, David, why don’t you write a book?”, l-am intrebat. Mi-a zambit si, din raspunsul lui, am inteles ca n-am inteles nimic: “This is just for me. It’s my hobby. I don’t want to share this with anyone else”.

• Post publicat initial pe blogul ProSport si recosmetizat de echipa redactionala a www.caretas.ro.