Imi tremura mainile pe tastatura. Scriu, injur si sterg. Reiau si scriu acelasi lucru cu alte cuvinte. Sau cu aceleasi. Ma enervez, nu-mi place. Schimb locul, ma mult de la birou in pat si, dupa asta, la masa din bucatarie. Superstitios si ilogic ca un patron de bordel falimentar, care schimba paturile, nu curvele. Imi pare rau ca nu fumez. Ce buna ar fi acum o tigara! Hai, boule, trage de tine, concentreaza-te! Din nou:

“Copilul meu e cel mai frumos si cel mai destept”, spun toti parintii din lume. Nu-i crede nimeni, dar nici nu-i contrazice nimeni. Si i-ar durea fix in cur dac-ar fi contrazisi. Pentru ca toti parintii gandesc si simt la fel, cand e vorba de copiii lor. Barça e si copilul meu. Asa ca mi se rupe de corectitudine si de eleganta, nu ma intereseaza sa fiu obiectiv si nu pot sa vorbesc detasat. Sunt patimas si partinitor si-mi place al dracului de mult.

Barcelona joaca finala pentru ca merita. Barcelona e cea mai buna echipa din lume, ar fi fost si daca lua bataie si va ramane, indiferent ce se va intampla la Roma. Pentru ca Barcelona joaca fotbal. Cateodata e fotbalul anului 2109, ca sambata, in El Clasico. Alta data e fotbalul pe care-l jucam noi, cand eram mici, in spatele blocului, cand singura grija era sa nu dam mingea peste gardul vecinului, ca ne-o taie. Si uneori e fotbalul previzibil si subnutrit, ca aseara. Dar e mereu fotbal. Read the rest of this entry »