… din calendarul bulgaresc e asta. Incepe pe 7. Pana atunci, calendarul e rosu. 1 e 1, Ziua Internationala a Celor Ce-o Freaca. Pe 2 si 3 e vichend. Pe 6 e Sfantu’ Gica, pe care bulgurii il sarbatoresc pe rit vechi. Pe 4 si pe 5, cefele groase fac diverse combinatii (“ne facem ca muncim doua sambete, una in august si una in octombrie, si ni le luam si pe alea”).

• Pe langa astia de peste drum de Giurgiu, noi, romanii, suntem seriosi ca nemtii, muncitori ca japonezii si exacti ca elvetienii.

Daca stii cum sa-ti iei zilele de concediu, daca mirosi cum sa le combini cu weekend-urile si cu hectarele de zile libere de la guvern (gen Ziua Alfabetului Chirilic – asta da o bere pe 24 mai; da, tot luna asta), o zgudui mai bine de doua luni intr-un an. Colegul Cain, care a facut facultatea SI la Sofia, spunea ca fiecare zi in care un bulgar a dat cu o sapa in cap unui turc e acum sarbatoare nationala. El avea, in vremea studentiei, Ziua Studentului Bulgar, urmata, la doua saptamani, de Ziua Studentului de la Universitatea din Sofia. Ca nu le place la scarbici putem intelege, dar ca fac misto si de altii, asta chiar e hemoglobina balcanica.

Clientii preferati ai castravetilor sunt sarbii. Au si un fel de banc.

• Cica un sarb se angajeaza la patron, tot un sarb. In prima zi i se prezinta programul de lucru: luni ne odihnim dupa weekend, nu muncim, marti nu muncim, ne pregatim de munca, miercuri muncim, joi ne odihnim dupa ziua de munca, vineri ne pregatim de weekend, sambata si duminica e weekend, luni ne revenim dupa weekend, marti ne pregatim de munca, miercuri muncim. La care angajatul: hai, bre, chiar in fiecare miercuri?