De obicei, nu fac de-astea. Nu citesc carti recomandate de altii. Nu dau cu geana pe vreo recenzie pana nu citesc eu cartea si pana nu o trec prin filtrul mintii mele. Abia dupa asta, incerc sa aflu ce cacat au mancat si altii, cu ce-s de acord, cu ce nu, ce am vazut in plus si ce am ignorat. De data asta, am muscat.

• Prin august, am citit in Evenimentul Zilei un articol despre Stieg Larsson si “Barbati care urasc femeile”, prima parte a trilogiei “Millennium” (Editura Trei). Articol e mult spus, era o succesiune de copy-paste-uri. Dar eu nu stiam asta atunci. Autorul – un ziarist suedez, care a murit suspect de tanar, la 50 de ani, dupa ce terminase cele trei “caramizi” (aproape 2.000 de pagini in total), aparute postum. Iar “caramizile” au rupt gura criticilor si au doborat recordurile de vanzari in Europa.

Am pus botu’ la vrajeala si am vrut sa comand cartea pe net (nu mai stiu de unde), la adresa din buletin. ” – Nu livram in provincie; esti urat, n-ai fusta”. ” – ‘va-n gura cu cartile voastre!”.

A trecut mai bine de juma’ de an. Intr-o zi, eram curios sa vad cate goluri a dat febletea mea, Mónika Kovacsicz (parintii si nasii isi cer scuze, si pe aceasta cale, pentru cacofonie) pentru Viborg in meciul cu Aarhus. A dat unul singur, da’ aud ca si ala a fost cu mana si dintr-o pozitie suspecta de ofsaid. Ceva mai jos, tot pe blogul Cristinei Varzaru, de unde aflasem si despre jocul doamnei Kovacsicz, citesc asta si-mi pica fisa. Incerc si la altii si primesc cartea (“tot urat, tot fara fusta, da’ hai, fie!”). Read the rest of this entry »