Sambata Mare. Piata din Campina.

Aglomeratie. Agitatie. Agonie.

- ‘r-ati ai dracu’ cu preturile voastre!

- Draga, e Sambata Mare, nu mai dracui, ca e pacat!

- Atunci, sa va fut in gura cu preturile voastre! E mai bine, scumpete? Uite-i si p-astia. Plin de bucuresteni. De ce nu stati, ma, pe cur, la voi acasa?

- Hai, ma, ca e Georgeasca, curva de peste drum. E ala al ei somer in Spania, ii trimite bani de-acolo si si-a luat masina-n lizing, de-aia are numar de B.

Daca ai fost prost si ai uitat sa iei trei nimicuri, inveti sa te autoinjuri. In piata, nu e loc nici macar pentru o flegma bine tintita. Ajungi in megacomplexul comercial Romal (pour les connaisseurs). La un stand, printre vinuri, o sticla care-ti sare-n ochi. In ea, doi litri de cerneala rosie. Costa 4,5 lei. Un scurt si simplu calcul matematic te duce la o concluzie rapida: vinul asta n-a vazut strugure nici in poza. Licoarea se numeste “9 poloboace”, iar producatorul e corect. Nicaieri nu scrie ca e vin. E “demidulce”, da’ nu e vin, ci “bautura fermentata linistita”. Un fel de “vin din deal de la Predeal, bei aici, mori acasa”.

Aflat mereu “In cautarea timpului pierdut”, eu n-am avut o prajitura, ca Marcelica, ci o sticla de vin. Care mi-a produs doua amintiri.

Prima, din anul I. Stateam in Regie, in P17. La parter, o halimentara. In halimentara, haleala si pileala. In afara celor doua categorii de produse destinate consumului uman, mai era si un “vin” asemanator celor “9 poloboace”, produs intr-o zona viticola de traditie, undeva prin Delta Dunarii. Dar nu oricine putea sa cumpere “vinul”, pentru ca nu era expus. Ritualul ezoteric era urmatorul: cuvintele “da-mi si mie, barosane, o sticla de Bojolé” erau mereu insotite de o inclinare usoara a capului spre stanga si de inchiderea smechereasca a ochiului drept. Si barosanul se ducea in spate, de unde aducea otrava. In afara cuiva, nu spui cine, persoana importanta (campinean cu mate de fier), nimeni nu putea bea un pahar de “lichid de frana” fara sa fie “piua” a doua zi.

A doua, din acelasi complex comercial. In Romal, la doi pasi de magazinul cu “bautura fermentata linistita”, unii vand mezeluri. Am fost cu niste prieteni sa luam niscaiva animale moarte pentru gratar. Si era sa-i lasam pe ceilalti nemancati. Puteau fara nici o problema sa ne lege si sa ne bage la balamuc. Eram 3 cretini care se tavaleau pe jos si se cacau pe ei de ras. Fiindca aveau carnati. Dar aveau si etichete mici, pe care nu incapeau cuvinte lungi, gen “carnati oltenesti”, asa ca oamenii prescurtasera: “c. oltenesti”, “c. plai”, “c. porc”. Iar noi am cumparat ceea ce, intr-o lume perfecta, s-ar fi numit “carnati oaie”.