Dar acum sunt deja prea multi romani. La Veliko Tarnovo si la Nisipurile de Albena, mai repede gasesti un bulgar care sa nu stie cine a fost Hristo Botev decat unul care sa nu-ti poata spune “pizda ma-tii” cu accent de Moreni. O faza superba li s-a intamplat, in taxi, unor amici, veniti in vizita la unul dintre noi, cei 5 mamaligari. Domnul catre sotie, in limba romana: “La ce te uiti asa?”; ea, tot in romana: “La matreata lu’ asta (nota: adica a soferului)”; mai departe, el sau ea, tot in romana: “Asta poate sa ne duca pe unde vrea el, ca nu ne prindem”; soferul, intr-o romana de profesor universitar, doctor in litere la Universitatea Bucuresti: “Stati linistiti, e cel mai scurt drum”. Curcubeul aromelor Skittles pe fata romanilor nostri. Mama lu’ soferica era olteanca, nascuta si crescuta in Craiova.

Ieri eram in supermarket, cu colegul Emilica. Nu eram hotarati ce apa plata sa luam si vorbeam cam cum vorbesc romanii cand se cred singuri pe lume. Un pic mai tare decat un Boeing 747 la decolare si mult mai porno ca eleva cu acelasi nume. Un nene vine la noi: “Sunteti din Romania?”, “Da”, am raspuns rusinati. “De unde?”, “Din Bucuresti”. N-am zis si numele companiei la care lucram, ca inca ne place sa avem cartea de munca la ITM. Omul, sociabil si decent, ar fi vrut sa se imprieteneasca cu noi. Dar cu fratii Mowgli n-ai nici o sansa. “Suntem 5 romani aici si deja ni se pare ca suntem cam multi”, a fost fraza cu care stapanii pesterii i-au inchis gura bietului om. Si cand te gandesti ca acum cateva luni nu-mi venea sa cred povestile spuse de prietenii din strainatate, cum ca romanii se inraiesc imediat de trec de Vama Bors… Giurgiu a intrat si el la joc.

Unul dintre romanii de la Sofia e din Campina. N-am acordul lui pentru a-i folosi numele, asa ca o sa-l numim, de acum inainte, “Cosmin Ilie”. “Cosmin Ilie” lucreaza la ХП, adica HP (domnu’ Hewlett, doamna Packard, IBAN-ul meu e…) si, de parca n-ar fi de ajuns ca e campinean, mai are un defect: m-a invatat sa joc biliard sau macar a incercat. Asta undeva in cretacic, cand biblioteca din Campina se inchidea exact la ora la care Vento isi astepta clientii (stiu ca e nonstop carciuma, da’ mai lucrez si eu la text, nu sariti de cur in sus!). Cu “Cosmin Ilie” nu m-am mai intalnit de vreo 5 ani, dar nu s-au schimbat multe. Tot el ma bate la biliard.

Si el mi-a adus aminte de personajul din povestea de mai jos.

Azi am avut, insa, o refelatie.

Paranteza. Cu Nicu Perojuc sunt coleg de aproape 6 ani. Inainte, ne bateam pe o merdenea de la patiseria “Salmonella” din Republica, unde dadeam cu sapa. Pero munceste acum in Ucraina, ceea ce nu e intamplator, pentru ca e ucrainean. Asa ca acum ne certam pe Insula Serpilor. Gata paranteza.

Nicu, de la celalalt capat al messenger-ului, mi-a povestit despre şevcenci. Pe langa astia, bulgarii sunt pistol cu apa. Ucrainenii au mai multe libere. Dar asta nu e tot. Daca, printr-o conspiratie internationala, sarbatoarea cade sambata sau duminica, ziua libera se muta automat luni (1 si 2 mai – libere; 2 – sambata; rezulta 1, 2, 3 si 4 mai – zile de frecat duda; Radu Duda).

Imi cer mii de scuze greu incercatului popor bulgar si sunt alaturi de cetatenii sai in acest moment greu al existentei lor, cand afla ca sunt altii care dau luciu flautului mai temeinic decat ei.

• Pe langa astia de peste drum de Giurgiu, noi, romanii, suntem seriosi ca nemtii, muncitori ca japonezii si exacti ca elvetienii.

Daca stii cum sa-ti iei zilele de concediu, daca mirosi cum sa le combini cu weekend-urile si cu hectarele de zile libere de la guvern (gen Ziua Alfabetului Chirilic – asta da o bere pe 24 mai; da, tot luna asta), o zgudui mai bine de doua luni intr-un an. Colegul Cain, care a facut facultatea SI la Sofia, spunea ca fiecare zi in care un bulgar a dat cu o sapa in cap unui turc e acum sarbatoare nationala. El avea, in vremea studentiei, Ziua Studentului Bulgar, urmata, la doua saptamani, de Ziua Studentului de la Universitatea din Sofia. Ca nu le place la scarbici putem intelege, dar ca fac misto si de altii, asta chiar e hemoglobina balcanica.

Clientii preferati ai castravetilor sunt sarbii. Au si un fel de banc.

• Cica un sarb se angajeaza la patron, tot un sarb. In prima zi i se prezinta programul de lucru: luni ne odihnim dupa weekend, nu muncim, marti nu muncim, ne pregatim de munca, miercuri muncim, joi ne odihnim dupa ziua de munca, vineri ne pregatim de weekend, sambata si duminica e weekend, luni ne revenim dupa weekend, marti ne pregatim de munca, miercuri muncim. La care angajatul: hai, bre, chiar in fiecare miercuri?

“Sunt baiat destept. Foarte destept. Si puternic. Foarte puternic. Deci, smecher. Ati ghicit, foarte smecher. Pana azi, la 42 de ani si jumatate, stiu, “Multi Inainte!”, “Multumesc, la fel”, am facut de toate.

Mi-a placut sportul, am fost luptator. Nu va grabiti sa ma comparati cu Grisha Ganchev, cu Georgi Iliev, pe langa astia sunt ca Loeb pe langa Titi Aur. Nu mi-a lipsit nimic cand am fost mic, tata avea o carciuma, lucram la el, printre orele de scoala si antrenamente. Ospatar. Voi, romanii, stiti cat de bine ajung astia…

Mi-a placut si scoala, mi-a placut engleza, am invatat in Anglia, in State. Un pic de jurnalism, un pic de management, ce mai, sunt scula! Si ce daca am dat cu ciocu’ la Secu? Nu m-a obligat nimeni, da’ am simtit eu ca o sa-mi fie bine. V-am zis ca sunt destept… M-au racolat in carciuma lu’ tata si ne-am facut treaba. Eu i-am ajutat pe ei, ei pe mine, altfel cum dracu’ sa pot sa invat in strainatate?

Si femeile mi-au placut. Prima oara, m-am insurat la 22 de ani. Am si iubit-o pe Toni. Mai mult pe taica-su, generalul Chergelanov, sefu’ lu’ Secu’. Da’ si pe ea. M-au ajutat mult amandoi. Deci, sunt si descurcaret. Asa au ajuns taranii astia de la revistele de business sa ma considere unul dintre cei mai bogati europeni. Auzi aici: locul 8 in Europa de Est, primul in Bulgaria, 1,5 miliarde de dolari avere. Vai de curu’ lor de imbecili, daca ar sti cati bani controlez… Nu sunt toti ai mei, ii pastrez si pentru altii, dar e bine, nu ma plang, am de-o paine si de-o bere. Mai dau si la altii. Uite, de exemplu, la federatia de lupte libere, ca sa nu uit de unde am plecat. La Cherno More Varna. Si, evident, la TSKA, cea mai mare echipa a noastra. Unii zic ca asa mai spal din ei. Sunt prea greu ca sa le raspund. Cum ziceti voi, latinii? Aquila non capit muscas.

Stiti ca sunt si cetatean american, nu? Au incercat unii sa nu ma lase sa intru in State, dar altii, prietenii mei, mi-au dat si pasaport. Parca am zis ca sunt descurcaret. Uite, chiar ma gandesc sa le intorc favoarea si, daca, sa spunem, nevasta’ lu’ Clinton ar vrea sa candideze la ceva, la orice, congres, presedintie chiar, o s-o ajut cu malai. Oficial, pe fata, nu ne ascundem.

V-as spune mai multe, da’ mi-e ca va ametesc de tot. Povestea e prea incurcata ca s-o intelegeti in 3 minute. Iar mai mult timp pentru voi chiar n-am. Uite, ma hartuiesc si judecatorii astia, ma tot cheama sa depun marturie intr-un proces. Fostul prim-ministru Andrei Lukanov a murit impuscat acum vreo 7 ani, in ’96. Stiti ca aici, la noi, e chiar banal. Astia cred ca-s implicat… Si pe mine vrut sa ma scoata din joc acum vreo 6 ani. Da, in ’97, mi-au aruncat in aer masina. In mers. Nu eram in ea. Sunt prea destept, prea bine pazit. Hopa, si atunci ce cauta punctul asta rosu pe camasa mea? Sa fie oare vreun lune…”

Ceea ce vedeti mai jos nu e un trucaj a la Academia Catavencu. Photoshop-ul nu s-a bagat intre adevar si blog ca virgula intre subiect si predicat (© Adrian Paunescu). E o poza pe care am facut-o eu insasi in holul blocului unde domiciliez, pe bulevardul Magherov din Sofia. Deci, in centrul capitalei europene Sofia, in anul de dizgratie 2009, asociatia de blocatari a hotarat sa amplaseze una bucata ceas chiar langa usa blocului, pe interior, astfel incat oricine sa NU poata sti cat timp mai are pana tre’ sa ajunga la serviciu, carciuma sau celebrul loc de intalnire botezat de mine “Leul fara Coaie” (in curand, numai pe www.caretas.ro, detalii despre LfC).

Te trezesti cu ochii mici, te bagi sub dus sa-ti revii si sa te igienizezi, bagi ceva la mat sau nu, iei in bot o cafea, un ceai sau o rachie (ce ai prin casa), pui una bucata textila pe corp si pleci dracului, nu inainte de a activa alarma. De parca ar fi vreun hot in stare sa mai sparga o casa dupa ce urca 88 de trepte (da, le-am numarat; chiar a doua zi dupa ce ne-am mutat). Te uiti la ceas, zici ca stai bine cu timpul, cobori pe scari. Iti tii respiratia la etajul trei (e mult mai crancen la urcare, cand gafai si tragi cate doi litri de aer in piept la fiecare inspiratie), pentru ca acolo sta ori un vecin care a murit de vreo 8 luni si nu l-a gasit nimeni, ori o vecina cu 26 de pisici, toate in calduri. Daca mai traiesti, la etajul doi, iti iei nasul de pe jos si te stergi la ochii care ustura ca o pula lovita cu o urzica (asta e din auzite, nu stiu cum e) si lacrimeaza ca ai unei bunici care se uita la “Dansez pentru matale”. Si, ca sa-l bag in pizda ma-sii de preludiu si sa trec la intromisiune, ajungi la usa si vezi, deasupra cutiilor de scrisori, un ceas.

PS: Daca va intrebati, limbile merg normal, adica in sens invers trigonometric (multumesc, dom’ profesor Sendroiu, pentru prieteni – “Limba”, coincidentele nu sunt niciodata intamplatoare). Era 11 fara 8 minute (intr-o duminica, in rest sunt la munca la ora aia ).

PPS: Maine, pe Blog de mamaliciki cu zeama de castraveti, povestea incredibila a vietii unuia dintre cei mai importanti oameni ai tranzitiei bulgaresti. Si, tot maine, peripetiile tulburatoare ale unui taran coclit pe aeroporturile nemtesti. Adevaruri cutremuratoare si intamplari halucinante! Ramaneti pe www.caretas.ro! Revenim dupa pauza.

Ei bine, in Ruse, zic unii bulgari, sunt exemplare feminine de calitate. Cine a mers cu masina prin Bulgaria, spre Sofia, Grecia sau Turcia, are oaresce dubii. Ruse e unul dintre cele mai jegoase, poluate, gri, urate, scarboase orase din lume. N-am intrat niciodata si sper sa ramana asa. L-am vazut numai de pe centura. Apropo de centura, acolo vezi ce a refuzat metropola in materie de femei. Cele mai frumoase dintre curvele “rusoaice” arata cam ca mine la fizic, cu doua diferente majore: culoarea (care aduce a triunghiul ProSport) si tatele (ele n-au). Trecem peste asta. Probabil ca, in oras, mirosul de peste din Dunare se estompeaza si femeia seamana a femeie.

Hai sa-i credem! Ei, bine, in oras, in centru, unde se intalnesc cuplurile rusofile, exista o statuie, care intruchipeaza o fiinta umana (mersi, Dadi!) cu o mana ridicata. Statuia poate reprezenta orice: un politist care opreste o masina ca sa ia celebra spaga de 20 de leva, o autostopista care vrea sa ajunga la Byala, un arbitru care fluiera inceputul meciului, poate fi un simbol al omului care tinde catre absolut sau un erou bulgar care voia sa nu-i mai curga sangele din nas. Un om cu mana intinsa. Si se spune, in Ruse, ca, atunci cand o virgina va trece prin fata statuii, aceasta va cobori, smerita, obosita si recunoscandu-se invinsa, bratul.

Asta-mi aduce aminte de povestea cu Dinamo, care va juca in Champions League cand o sa i se scoale discobolului. Anu’ asta, maica-mea, care e farmacista, mi-a spus ca Borcea a cumparat un camion de Viagra.

Primul episod ne duce la 130 de kilometri de Sofia, intr-un oras mare, mereu dezmierdat de razele blande ale soarelui (bleah!). Orasul celor 7 coline, Roma Bulgariei, raspunde la numele de Plovdiv si, sincer, am vazut si orase mai frumoase. Nu e chiar Copsa Mica, dar, daca-i asculti pe plovdiveni, iti vor spune ca e “cel mai oras misto” nu numai din tara, ci din intreg sud-estul Europei si ca emisfera nordica n-a mai vazut femei asa frumoase precum cele din Пловдив. Ceea ce poate fi adevarat, cu o singura conditie: sa nu fi iesit niciodata din Plovdiv.

Una dintre cele mai cunoscute femei din Plovdiv se numeste Galya Topalova. Are bani multi, suficient de multi cat sa dea si altora, mai ales intr-un an electoral. Tanti Galya are afaceri in turism si in transporturi si vrea sa le aiba in continuare. Pentru asta, ca in orice alta tara din zona, trebuie sa cotizeze. Acolo unde a mai cotizat (la BSP – Partidul Socialist Bulgar, partidul presedintelui Parvanov si al prim-ministrului Stanishev), dar si in alte parti, ca nu se stie niciodata. Ca sa cotizeze, trebuie sa incaseze. Ca sa incaseze, trebuie sa vanda. De exemplu, sa vanda clubul Lokomotiv Plovdiv, pe care-l patroneaza. Vrea sa vanda pentru ca are nevoie de bani si, probabil, pentru ca e superstitioasa. Nimeni nu vrea sa cumpere, pentru ca tanti Galya cere mult (5 milioane de euro), pentru ca e criza, pentru ca clubul e falimentar si, probabil, pentru ca toti sunt superstitiosi. Da’ de unde naiba atatea superstitii?

Pai, sa vedem. Nici unul dintre ultimii trei patroni ai lui Loko Plovdiv n-a murit de batranete sau de ciroza. Toti s-au imbolnavit de deces in mod subit si au dat “sign out” vietii cu mai multe gauri decat cele prevazute in cartea tehnica.

Ca sa afli mai multe, tre’ sa ajungi la stadion. O mizerie, un monstru de piatra in care stai cu teama ca ar putea oricand sa se darame. De fapt, un sfert din tribuna intai chiar s-a prabusit acum cativa ani. Singurica, fara s-o atinga nimeni. Iti infrunti frica si ajungi in tribuna oficiala. Mica, in aer liber, cu scaune de plastic concepute special pentru cururi de fotomodel. Rosii si negre (scaunele, nu cururile). Numai unul e alb, da’ nu e scaun. Era inainte. Acum, e o placa de marmura pe care scrie “Georgi Iliev”.

Dar mai interesant e ce nu scrie. Nu scrie ca Joro (varianta bulgareasca a lui “Gica”) a fost patronul lui Loko, omul cu care, in 2004, LP a castigat singurul campionat din istorie. Omul care a ignorat toate mesajele primite, toate semnalele de alarma. Povestea lui e aracul pe care s-au urcat tulpinile agatatoare ale carierelor altor baieti destepti ai Bulgariei. Nascut la Kyustendil (un oras din apropierea granitei cu Macedonia, un fel de “Centrul Luceafarul” pentru baietii cu limuzine negre si badigarji), a facut lupte, ca si fratele lui mai mare, Vasil. Vasil a inceput sa miroasa florile la radacina in 1995, impuscat. Georgi Iliev s-a facut ca nu intelege mesajul si a preluat afacerile famigliei: hoteluri la Marea Neagra, o fabrica de alcool, o firma de paza. La pachet au venit contrabanda si traficul de droguri. In total, vreo 300 de milioane de euro. In 2005, la un an dupa campionatul castigat cu Loko Plovdiv, Joro a mai primit un peste mort (vezi “Nasul” pentru detalii). Nikolai Popov, presedintele pus de el la club, se ingrasase putin: luase cateva grame de plumb in plus. A dat “Ignore” din nou si, dupa alte trei luni, gata. Era pe litoral, la Sunny Beach, in restaurantul unuia dintre hotelurile lui, bea o cafea pe care a varsat-o pe frumusetea de camasa atunci cand lunetistului nu i-a tremurat degetul pe tragaci.

Georgi Iliev a primit o placa de marmura pentru ca a castigat campionatul. Ceilalti doi n-au meritat. Inaintea lui Joro, a fost alt patron (scuze, nu mai stiu cum il chema).  A vandut clubul si, dupa cativa ani, a racit. De tot. El era infierbantat, glontul – rece. Pneumonie. Dupa Iliev, a venit Tasev, cel mai mare exportator de cirese din Bulgaria. Acum doi ani, in plina zi, statea linistit in masina lui pe o strada din Boyana, un cartier rezidential al Sofiei. Nimeni nu a vazut cine a tras cele doua gloante.

Si atunci, cum sa nu fii superstitios?

• Post publicat initial pe blogul ProSport si recosmetizat de echipa redactionala a www.caretas.ro.

- pentru ca-s nevorbit; in septembrie 2008, m-am facut capsunar de Bulgaria, prelucrator prin aschiere la doua televiziuni cu ceafa groasa; tot atunci, am inceput sa scriu mail-uri acasa, sefilor, colegilor, prietenilor; povesteam ce am gasit acolo, ce avem de facut, ce probleme avem, ceream sfaturi, ma plangeam si injuram; in afara de astea, adaugam povestioare din viata la Sofia, din fotbalul bulgaresc si alte glumite ieftine; unele s-au transformat in posturi pe un blog; altele au ramas in circuit inchis;

- pentru ca mi s-a urcat succesul la cap; mail-urile de care tocmai va vorbii au inceput sa se plimbe intre adresele de mail ca Anna Lesko intre bogatasi; am fost rugat frumos sa adaug mai multe adrese (“Ba, zdreanta, trimite-mi si mie sa ma rad, nu fi bulangiu!”) pana cand lista mea de distributie a facut poc; s-a largit ginecologic pana nu mai puteam sa povestesc mare lucru despre serviciu (ca, na, e lucruri care tre’ sa ramaie intre mai putini ochi);

- pentru ca-s orgolios; intr-o zi, cineva care are mai multa incredere in mine ca mine si care stie pe ce buton sa apese mi-a dat un reply: “Ce tembel esti Ti-am zis sa-ti faci blog, dar nu vrei. Esti putoare mare”. Cum sa nu reactionez?

Asa ca iata aceasta frumusete de WordPress (mersic again, Bob!), care va fi un ghiveci cu ce am prin camara: cateva posturi furate din ProSport, povesti despre mafiotii bulgari (mai ales despre cei reci, ca sa nu ma vedeti ca donator involuntar de organe – in cel mai bun caz -, la Stirile de la ora 5), intamplari din eterna si fascinanta Bulgarie altoita cu mereu surprinzatorii romani, filme pe care le-am vazut (de la Barely Legal Asian Cum Eaters VIII in jos), carti pe care le-am citit (terminati cu glumele astea cu optul de romb si asul de trefla!) si cele mai vechi bancuri resapate.

Am, in schimb, doua mari probleme la cap (dupa cum suna o dedicatie intre manelisti, “toti cei care ma cunoaste sa striga in gura mare: numai doua?!?!”): 1.daca imi propun sa scriu cu un scop clar (articol, blog etc.) nu iese nimic (asa ca o sa ma prefac ca scriu, in continuare, mail-uri@protv.ro) si C.nimic nu ma inhiba mai mult ca o foaie goala. Asa ca, macar la inceput, o sa postez din ceea ce am deja in tolba.

Astept sugestii, si, mai ales, reclamatii si injuraturi.

Bine-ati venit pe “Blogul de mamaliciki cu zeama de castraveti”!

PS: Am zis ca nimic nu ma inhiba mai mult ca o foaie goala? Ba da, ar mai fi ceva. Saracu’ Hugh Jackman: