Orice strain ajuns pe meleaguri castravetesti trebuie sa simta pe pielea lui cel putin trei rusini: sa ia o teapa de la un taximetrist, o boala venerica de la una dintre componentele lotului national feminin de futut al Bulgariei si o bataie de la un urangutan chirilic. Pentru ca asta e un blog si nu o biserica, deci nu e loc de spovedanie, singurul lucru pe care vi-l pot spune e ca bataie nu luai. Inca. Dar fusei aproape. In ultimele trei saptamani, doua gloante-mi vajaira pe langa ureche. La figurat, desi in Sofia se poarta si la propriu.

Episodul 1: Bine ca s-au oprit.

Un banc foarte bun (plecaciuni, my brother!), pe care-l stiu de o suta treij´ de ani si la care rad mereu ca muta la…, la… nu mai stiu la ce rade muta si nici nu mai conteaza:

- De ce s-a inventat orgasmul?

- Ca sa stie negrii cand sa se opreasca.

Ai nostri au stiut cand sa se opreasca si asta m-a scos din cacat. Am vazut finala Ligii Campionilor in tara lui Berbatov. Numai cativa catalani rataciti cine stie cum prin Sofia mai tineau cu Barcelona. La golul doi, Ilie Dobre si-ar fi luat notite de la mine, iar comentatorii sud-americani si-ar fi dat demisia. La o masa, ceva mai incolo, niste baieti din galeria lui Levski ma observa si ma roaga frumos sa ma linistesc. Pentru exemplificare, imi fac si semne. Unii – cu tot pumnul, altii, mai zgarciti, numai cu un deget. “Sa vezi ce bataie luam din cauza lu´ asta”, se aude, incet, in romaneste, la masa noastra. Ma mananca pielea si ma mai ridic de pe scaun de cateva ori. Messi, Xavi, copii, oasele mele intregi, cei doi ochi si organele interne va multumesc ca v-ati oprit la 2-0.

Episodul 2: Daca mi-a placut cartea…

Saptamana trecuta, impreuna cu gasca vorbitoare de limba romana, am facut un periplu prin bibliotecile cu program normal si prin salile de lectura din centrul Sofiei. Am citit cat am citit, unii au adormit cu capul pe carte, pe altii i-am urcat in taxiuri, sperand sa nu le dea lectura pe-afara. Iar noi, cititorii profesionisti, am plecat sa cautam o librarie non-stop, sa ne mai luam de citit si pentru acasa. Eram trei romanasi in centrul Sofiei. Doi dintre noi, pentru care lectura e a doua natura, stiam exact ce carti si ce autori ne trebuie, asa ca am iesit in 5 minute cu punga plina de invataturi. Cel de-al treilea, mult mai atent la detalii si mai nehotarat, a vrut sa cumpere si niscaiva semne de carte si coperte. L-am asteptat afara.

Afara, o adolescenta bastinasa beata ca Gheorghe Simion la revenirea de la Pula (oras din Croatia unde a avut loc Campionatul European de Box din 2004). Ne aude vorbind in romana si se prapadeste de ras. Schimbam trei cuvinte in limba ei, ne spune ca a lucrat la Vidin, ne aducem aminte de bacul de flori Vidin – Calafat, ciocnim doua carti nedesfacute si ne despartim si de ea, si de prietenul ei (care, intre timp, iesise din librarie). Ma intorc catre prietenul Robi: “Vezi, ba, ce prietenosi sunt adolescentii bulgari?”. N-apuc sa scot semnul intrebarii pe gura, ca mai iese unul din librarie. Un baiat gen sef de galerie, 4 metri cubi, nandrolon – da, neuron – nu, un baiat care, acolo unde nu avea vreo cicatrice, avea o bucata de fier si singurul lucru mai mic decat coeficientul de inteligenta era numarul de fire de par. Se uita la noi, ne masoara cu ochi tulburi, umezi si goi si se infiripa urmatorul dialog:

Urangutan 1 (in bulgara): Pârţarilor!

Eu (tot in bulgara): Prietene, nu vorbim bulgara

Urangutan 1 (BG): Ba vorbesti foarte bine. Acuma, intrebarea nu e daca sunteti pârţari, ci daca sunteti pârţari mici sau mari. Atat!

Eu (BG): Nu inteleg ce spui. Stiu numai cateva cuvinte.

Urangutan 1 (BG): Cateva cuvinte? Si nu stii ce-nseamna “pârţar”?

Eu (BG): Nu.

Urangutanul 1 da mari semne de nervozitate. Apare langa el o copie xerox. Doar tricoul difera. Ma uit la ei si-mi dau seama ca ne-au facut homosexuali nu cu ura, ci cu dragoste si speranta.

Urangutanul 1 (catre urangutanul 2, BG): Pârţarii astia ITALIENI nu vor sa recunoasca ca-s pârţari!

Pana aici!!!!!! Poponar, poponar, da´ si macaronar?!?! Asta nu!

Eu (BG): Alo, copii, nu suntem NICI italieni!

Urangutanul 2 (rade si incepe sa vorbeasca in RO): Cum te cheama?

Eu (foarte sincer, RO sau BG, ca tot aia e): Mariusica.

Urangutanul 2 (RO): Si ce vrei?

Eu (ezit si apoi evit sa i-o spun pe aia cu “buna pace”, da´ tot ma mananca epiderma si-mi place sa joc sah cu prostii, asa ca-mi adun cunostintele de bulgara si-i raspund in limba lui Hristo Botev): Nimic.

Urangutanul 2 se uita fix in ochii mei si-si muta toate cumparaturile in mana stanga, ca sa lase dreapta libera. Baga mana in buzunar, cat sa ma faca sa ma intreb: box, cutit, pistol? Il vad pe Robi cum cauta-n punga si aud clinchet de carti. Imi fac calculele: Robi ii tufleste una lui U1 si, fasnet, fuge. Eu ce fac cu U2? Am in punga vreo 5 carti care l-ar rezolva bine. Nu vreau sa dau primul, dar vreau sa apuc sa dau. Din aceasta dilema nu putem iesi. Ma rezolva U2, care, cu mana in buzunar in continuare, trece la o unghie de tantar de mine, aproape atingandu-ma, si-mi arunca un “La revedere” cu accent de Ciulnita.

Vedeti, de-asta nu-mi place mie la cumparaturi…