Archive for category Jocul cu basica umflata

Messi que un club

Imi tremura mainile pe tastatura. Scriu, injur si sterg. Reiau si scriu acelasi lucru cu alte cuvinte. Sau cu aceleasi. Ma enervez, nu-mi place. Schimb locul, ma mult de la birou in pat si, dupa asta, la masa din bucatarie. Superstitios si ilogic ca un patron de bordel falimentar, care schimba paturile, nu curvele. Imi pare rau ca nu fumez. Ce buna ar fi acum o tigara! Hai, boule, trage de tine, concentreaza-te! Din nou:

“Copilul meu e cel mai frumos si cel mai destept”, spun toti parintii din lume. Nu-i crede nimeni, dar nici nu-i contrazice nimeni. Si i-ar durea fix in cur dac-ar fi contrazisi. Pentru ca toti parintii gandesc si simt la fel, cand e vorba de copiii lor. Barça e si copilul meu. Asa ca mi se rupe de corectitudine si de eleganta, nu ma intereseaza sa fiu obiectiv si nu pot sa vorbesc detasat. Sunt patimas si partinitor si-mi place al dracului de mult.

Barcelona joaca finala pentru ca merita. Barcelona e cea mai buna echipa din lume, ar fi fost si daca lua bataie si va ramane, indiferent ce se va intampla la Roma. Pentru ca Barcelona joaca fotbal. Cateodata e fotbalul anului 2109, ca sambata, in El Clasico. Alta data e fotbalul pe care-l jucam noi, cand eram mici, in spatele blocului, cand singura grija era sa nu dam mingea peste gardul vecinului, ca ne-o taie. Si uneori e fotbalul previzibil si subnutrit, ca aseara. Dar e mereu fotbal. Read the rest of this entry »

, , , ,

18 Comments

Pasiune de contabil

Pe David Denton nu-l cunoaste nimeni. Poate numai vecinii sau colegii de birou. Pentru ceilalti, e numai un nene aflat la varsta ambreiajului, cand schimba dintr-a doua-ntra treia. Un contabil plictisit si plictisitor din Wolverhampton. Genul de britanic 200%, caruia ii vorbesti in engleza, indiferent daca-l intalnesti la Jaraguá do Sul, Troyes sau Frecatei. N-a dat goluri cu calcaiul, nu e insurat cu un fototapet, n-are in buzunar brevetul pentru catenaccio, n-a dat spaga la arbitri si nici n-a aruncat cu pietre-n capul jucatorilor. Cu toate astea, David Denton si fotbalul sunt cei mai bun prieteni. E cel mai mare microbist pe care-l cunosc si singurul om care a inteles cu adevarat cu ce se mananca fotbalul. Read the rest of this entry »

, , ,

2 Comments

Cand binele invinge…

Tre’ sa ma dau mare. Am fost si eu acolo. Pe Bernabeu, la El Clasico. In noiembrie 2005, cand Barcelona dadea ora exacta in fotbal. Am comentat, impreuna cu Vali Moraru, Meciul. Am vazut Fotbalul in stare pura al lui Ronaldinho si Dansul lui cu gura pana la urechi. Am vazut Neputinta si Admiratia, actionari cu parti egale ai ochilor celui mai bun portar al lumii. Am vazut reactia emotionanta, Respectul trist al madrilenilor din tribune, care aplaudau la 3-0 pentru Barcelona ca la 3-0 pentru Real. Si l-am auzit pe Vali, langa mine, incheind comentariul cu “A fost un vis”. Si, apoi, n-am mai auzit si n-am mai vazut nimic. Stateam si ne uitam muti unul prin altul, ca un cuplu la aniversarea a 51 de ani de casnicie. Tot ceea ce putea fi spus fusese spus.

Tin cu Barcelona de cand am dat cu nasul de fotbal, de cand Hagi juca la Real. Am castigat impreuna campionate si cupe. Am luat Liga si cu Ronald Koeman, si cu Ronald Inho. Ne ustura si acum curu’ dupa 0-4 cu Massaro si Savicevic si dupa 0-5 cu Zamorano si Amavisca. Am fost si geniali, si penibili. Dar acum suntem echipa cu cel mai frumos joc din istoria fotbalului. Un joc pe care-l expunem cu mandrie si marinimie in fata oricui are norocul sa fie pe acelasi pogon cu noi. Aseara, n-am umilit pe nimeni. In jocul nostru nu e loc de ura, de caterinca sau de batjocura. Nici o opera de arta nu are ca scop sau ca efect secundar umilinta sau bascalia. Iar jocul nostru e, fara indoiala, o opera de arta.

In sport, ca si in viata, nu e ca-n basme. Binele, adevarul, frumosul castiga rar. Aseara, s-a facut dreptate si asta m-a uns pe suflet. Poate ca n-a fost numai un vis, nu-i asa, Vali?

LATER EDIT: Ca de obicei, cel mai bun text despre Real – Barça apare pe blogul lui Adrian Georgescu.

, , , ,

15 Comments

Gloante si cenusa la Plovdiv

In Bulgaria, treburile se rezolva simplu sau foarte simplu. Cu vorba buna sau cu zeama de Uzi. Nimeni nu mai cauta calea de mijloc, e pierdere de vreme. Iar politia numara AN-urile: 195 de asasinate, toate cu autor necunoscut, in 19 ani de “democratie”. Despre cateva dintre ele o sa va povestesc pe blogul asta.

Primul episod ne duce la 130 de kilometri de Sofia, intr-un oras mare, mereu dezmierdat de razele blande ale soarelui (bleah!). Orasul celor 7 coline, Roma Bulgariei, raspunde la numele de Plovdiv si, sincer, am vazut si orase mai frumoase. Nu e chiar Copsa Mica, dar, daca-i asculti pe plovdiveni, iti vor spune ca e “cel mai oras misto” nu numai din tara, ci din intreg sud-estul Europei si ca emisfera nordica n-a mai vazut femei asa frumoase precum cele din Пловдив. Ceea ce poate fi adevarat, cu o singura conditie: sa nu fi iesit niciodata din Plovdiv. Read the rest of this entry »

, , , ,

5 Comments