Archive for category Jocul cu basica umflata
Uite de-asta!
Posted by Caretas in Jocul cu basica umflata on June 6th, 2009
- pentru ca stie sa-i vorbeasca si lui Mutu, si lui Apostol, si sefului de galerie, si presedintelui tarii;
- pentru ca stie sa spuna si o gluma, si o injuratura, si un compliment;
- pentru ca gaseste tasta verde a telefonului mobil;
- pentru ca stie si cum sa refuze un dialog cu presa, fara sa fie taran;
- pentru ca nu se imbraca in trening cand ar trebui sa fie in costum si invers;
- pentru ca nu s-a ingrasat nici 200 de grame de cand s-a lasat;
- pentru ca nu-l doare mana dupa doua autografe;
- pentru ca nu incheie nici o fraza cu “nu?”;
- pentru ca e om de echipa, iar ce se intampla in vestiar ramane in vestiar;
- pentru ca, la iesirea pe gura, ideile lui au coerenta, logica si o forma corecta;
- pentru ca crede in imposibil;
- pentru ca, atunci cand vorbeste, acordul e mereu titular, acuzativul nu si-a incaltat ghetele invers si joaca pe aceeasi parte cu prepozitiile, iar vocabularul are mai mult de 38 de cuvinte in lot;
- pentru ca, in CV-ul lui, la “limbi straine” nu scrie “limba moldoveneasca, gimnastica si chimia”;
- pentru ca, desi respira fotbal de cand s-a nascut, stie ca nu-i suficient si se duce sa invete de la aia care stiu mai mult ca el;
- pentru ca stie cat e de important sa-l vada el la ochi pe Marica sau sa-l sune pe Codrea si nu pune pe altul sa faca asta;
- pentru ca nu da niciodata vina pe jucatori, ii apara, ii ajuta si asa obtine, ca efect secundar, faptul ca “echipa joaca si pentru el”;
- pentru ca nu e “coarda”;
- pentru ca ii place fotbalul;
- pentru ca stie ca n-ai cum sa obtii rezultate fara sa ai atmosfera buna, iar asta, ca si respectul, se castiga, nu se impune;
- pentru ca, exact ca Dan Petrescu sau Olaroiu, ca Vestergaard, Duishebaev sau Guardiola, a demonstrat ca varsta si valoarea nu sunt legate cu catuse una de alta si ca “cine n-are batrani sa-si cumpere” e o vorba pe care o arunci atunci cand ramai fara argumente;
- pentru ca la lot a convocat fotbalisti, nu nume;
- pentru ca stie diferenta dintre “antrenor” si “selectioner”;
- pentru ca si jucatorilor, si suporterilor stie sa le si explice, nu numai sa le anunte o decizie;
- pentru ca, intr-o lume murdara, plina de peronaje slinoase, fara caracter, care se dau cu ruj si se pupa pe obraz ca sa marcheze locul unde sa se scuipe a doua zi, unde toti se injunghie pe la spate, ei, bine, in fauna asta umana care populeaza jungla fotbalului romanesc, nu e nimeni care sa-l vorbeasca de rau;
- pentru ca poti sa-i spui “Razvan” fara sa-ti raspunda “pulica, poate vrei sa zici “domnu´ Lucescu”, ca stau la bloc”;
- pentru ca si eu am facut ce i-a facut el lui Iancu;
- pentru ca stie ca nu esti mai destept daca-i arati “muie” patronului si ca nu esti mai putin barbat daca se intampla sa si plangi;
Toate astea sunt motive pentru care il apreciez pe Razvan Lucescu. Dar mai e unul, probabil reuniunea tuturor celor de mai sus, pentru care vreau sa-i multumesc. Nationala va mai pierde meciuri, poate chiar in seara asta, va mai rata calificari, dar a castigat ceva mai important. Un suporter, pentru mine cel mai important suporter al ei. Un baiat care a tinut cu Romania numai doua saptamani in ultimii 9 ani: eu.
Mersi, Razvan! Multa bafta!
PS:
Acum mai bine de un an, Razvan m-a dezamagit, enervat si scarbit, cand mi-a jignit o prietena. Si el stie ca a gresit. Dar si greseala face parte din joc.
Fiecare curva are o poveste trista
Posted by Caretas in Inapoiat in Romania, Jocul cu basica umflata on May 25th, 2009
Sunt super pizda. Adica, am fost, da’ nici acu’ nu-s de lepadat. Pai, dintre pustoaicele astea, imi sta vreuna in fata?!?! Cand pe mine se bateau toti marii masculi din Europa (continentu’, nu angrou’), ele nici nu stiau sa suga. Nu c-ar fi invatat intre timp. Ha-ha-ha, este ca-s si desteapta si spirituala? Mda, nici mie nu-mi place cum am ajuns, da’ asta e, cat poti sa pacalesti buletinu’?
Nu suport barbatii, sa n-aud de ei. Pai uite ce mi-a facut ultimu’, asta, Gigi, uite-n ce hal m-a adus, de nu se mai uita nici unu’ la mine… Pai, ca sa pot sa fac si eu o treaba, tre’ sa ies in lume, sa ma vada si pe mine aia cu bani. Da’ nesimtitu’ asta ma tine numa-n casa, nu vrea sa ma scoata nici pana-n Europa (angrou’, nu continentu’), sa-mi iau si eu niste toale mai pizdoase, sa nu-mi fie rusine cand ies cateva tururi la produs in Europa ailalta. Si, cand te gandesti ca eram cea mai cea…
Asa, Gigi asta n-a fost chiar baiat rau, anii trecuti imi mai lua cate ceva sa pun pe mine. Da’ acu’, numa’ rebuturi de-afara, boarfe sud-americanesti de mana a treia si niscaiva marfa europeana de se rupe usor. La noi in tara nu prea se mai face haini bune, poate numa’ pe la Craiova. Ce ia el e cand ieftineala, cand scump si prost. Si mai si schimba designeru’ o data la doua luni. La sala nu mi-a mai platit abonament, la epilat n-am mai fost de anu’ trecut. Pai, atunci, cum sa n-arat, cum sa nu ma misc ca o curva batrana?
Pan’ la urma, nici nu stiu ce vrea asta de la mine: ori ma iubeste si vrea sa ma tina numa’ pentru el, ori vrea sa ma scoata la produs. Macar sa-mi zica dracu’ odata sa stiu si eu ce-am de facut… Cred ca e cam cordit, vrea sa ma scoata la produs, sa-l pacalesc pe unu’ sa ma ia de nevasta, da’ tot el sa ma futa. Zici ca-i prost, da’, daca-l lasi in gara, se suie-n tren. S-a mai cizelat ciobanu’. Uite ce text m-a pus sa invat, ca sa-i agat pe pustii astia cu ciocanu’ mare: “Buna, sunt Steluta, nu vrei sa ma fuzionezi pana te absorb?”
De-asta nu-l halim pe nea Mircea
Posted by Caretas in Inapoiat in Romania, Jocul cu basica umflata on May 25th, 2009
Distanta e cel mai bun prieten al vorbelor lasate in coada de peste, al discutiilor neterminate, al argumentelor nerostite. Un mail, trei smiley-uri pe messenger, doua SMS-uri si un telefon nu pot egala elementul definitoriu al masculinitatii: o discutie despre fotbal la malul unei halbi de zeama de hamei si malt. Cu exemple, cu probe, cu demonstratii, cu argumentul suprem: “Taci dracu’, ca nu stii nimic! Hai, noroc!”. Pai, daca eram amandoi la Sofia sau la Bucureni, il lasam eu pe Giovanni atatea zile fara replica?
Intr-un articol publicat pe blogul Sport.ro, Ion Alexandru, unul dintre comentatorii ultimei finale a Cupei UEFA, povesteste ce i s-a intamplat la Istanbul. Vazut de la Istanbul, fotbalul romanesc e si mai urat decat in realitate. Nimic de comentat sau de combatut in vorbele lui Giovanni. Dar intrebarea din titlu (“De ce nu-l iubim pe Lucescu?”) ma pune la treaba. Nu cred ca e nimeni – care a vazut mai mult de 10 meciuri de fotbal si care e sanatos la cap – care sa nu-i recunoasca valoarea lui Lucescu. Si n-o sa vin acum cu zeci de motive pentru care Lucescu e un antrenor mare. Multe sunt niste banalitati, le stie si le accepta toata lumea. Dar nu asta e discutia, caci nu cu antrenorul Lucescu are cineva o problema, ci cu nea Mircea, omul. Pe el nu-l iubim din cauza noastra si din cauza lui.
Din cauza noastra, pentru ca asa suntem noi, ne pute victoria altora. Cu cat vecinul ne e mai apropiat, cu atat mai rece-i vrem capra. Ne deranjeaza o poveste de succes, atat timp cat nu e a noastra. Ne doare si ne roade cand simtim ca n-avem nici un merit (“De la mine cumpara ma-sa iaurt, de-aia-i asa tare pe picioare Lampard asta!”). Intotdeauna gasim circumstante atenuante la succes si n-avem mila la infrangere (“Pai, da, nene, da’ cu banii lu’ Ahmetovici ala e usor, ia sa fi venit la noi, la Ambianta Valea Ciorii, sa vedem, mai era el mare antrenor?”). Ne enerveaza ca nu vine sa ne salveze nationala, de parca ar avea obligatia asta trecuta-n CNP-ul de Romania (“Asa, cu steagul stii sa te-mbraci, da’ la munca nu te-ai baga…”). Si cum sa-l iubim noi, care aruncam cu bere si cu mistouri dupa o campioana olimpica la maraton, care se antreneaza printre micii si lazile noastre de posirca?
Dar nici nea Mircea nu-i nevinovat. Si el a facut tot ce-a putut ca sa devina antipatic. A descoperit toti jucatorii mari ai Romaniei (de la Bodola la Onisor Nicorec) si ai lumii (de la Puskas la Pirlo si de la Beckenbauer la Messi). Toti ii datoreaza cate ceva pentru ceea ce au ajuns. E constient de valoarea lui, asa ca isi permite sa sara calul: “Sunt intre primii 5 antrenori din lume, numai in Anglia sunt mai buni ca mine”, uitand de Mourinho, Ancelotti, Lippi, Advocaat, Scolari sau Rijkaard. S-a plans mereu de ghinion, pana cand ghinionul l-a gasit si portarul i-a dat gol in ultima secunda. S-a plans de conspiratii, el fiind mereu victima. In Romania, Steaua era mereu favorizata in fata lui Dinamo, Steaua si Dinamo – in fata Rapidului. In Turcia, jocurile erau mereu facute pentru celelalte doua echipe, indiferent cum se numeau. In Ucraina, fratii Surkis il asteapta la cotitura sa-i dea-n cap, iar arbitrii-l fura pe fata. La nationala nu vine, dar nici nu spune cu subiect si predicat de ce nu vine. “Vremea mea a trecut, e timpul altora”, “Mi-a fost rusine sa-l refuz din prima pe Ionut” si alte labe isi fac loc in discursul lui. Nu e barbat, nu vine in fata publicului, prin intermediul presei (de care stie sa se foloseasca atunci cand are interes) sa spuna: “Buna ziua, sunt Mircea Lucescu si nu vin la echipa nationala. Nu as avea libertatea totala de a lucra asa cum stiu, vreau si pot. Nu vreau sa fiu vehiculul de imagine al nimanui. In plus, la club castig de vreo 5-6 ori mai bine decat mi s-a oferit. Va multumesc”. E chiar asa de greu?
Frazilianul
Posted by Caretas in Jocul cu basica umflata, Povesti din gradina cu legume on May 19th, 2009
Michel Platini e suparat muci. Ai lui au luat gol in ultimele secunde si au pierdut doua puncte mari. Au jucat mai bine, da’ n-au batut. Si, atunci, cum sa nu fie sucarit? Mai ales ca s-a si lovit… Nu e grav si mai are aproape 10 ani de cariera in fata, da’ tot nu-i pica bine. Era in vana si voia sa-i arate antrenorului ca poate mai mult.
A dat trei goluri in ultimele patru meciuri. Si i-a parlit si pe descultii astia. Portarul scapase mingea-n fata si el a impins-o in poarta, cu calmul si cu naturaletea cu care Nadal isi scoate chilotii din cur inaintea serviciului. In repriza a doua, un purtator fraudulos de echipament i-a dat peste bete si glezna stanga a lui Platini si-a amintit ca e si ea om si ca pauza si gheata ii plac mai mult decat orice pe lume.
Urmeaza doua saptamani departe de teren. “Futu-i ceapa ma-sii, de ce tocmai acu’?!?!”, zice Michel Platini cand da cu ghetele de pamant. E nervos, ii tremura vocea si parca vad si niste lacrimi in ochii lui. E ambitios si se supara ca un copil. Si e nerabdator, nu-i place sa astepte. Acum, n-are incotro, trebuie sa stea, ca glezna asta i-a facut mereu figuri. Antrenorul o sa-l bage pe altul… Daca ala joaca bine, s-a dus pulii de suflet sansa lui. Ba nu, n-are cum… Ca antrenorul stie prin ce trece el acum si tine la copilul asta, ii e simpatic si o sa-l ajute. Stie prin ce trece, fiindca si el a fost fotbalist. Si inca ce fotbalist! Muuuuult mai mare ca Michel Platini.
Eu, unul, nu ma tavalesc pe jos de placere cand il vad pe Platini pe teren. Nu e Fotbalist. Si nici n-o sa se faca. N-o sa castige trofee si nimeni n-o sa-si aminteasca de el. O sa joace toata viata la echipe mici si n-o sa vada nationala decat la televizor. Asta pentru ca are putine calitati. Nu da rau cu capul si alearga mult. Dar rateaza si mai mult, e cam lent, moale, nu castiga nici un duel fizic si se accidenteaza des. Si nici prea tehnic nu e. Ciudat pentru un brazilian.
A, da, asta uitai sa va spun: Michel Platini Ferreira Mesquita e brazilian, are 26 de ani si joaca la Chernomorets Burgas, unde antrenor e Krasimir Balakov.
- Post publicat initial pe blogul ProSport si recosmetizat de echipa redactionala a www.caretas.ro.
Liga Campionilor, interzisa Györ-ilor!
Posted by Caretas in Jocul cu basica umflata on May 18th, 2009
1. V&V, adica Viborg si Varzaru, au castigat Liga Campionilor. Asta e foarte bine. Si face ca alt V, Veszprem, sa nu mai sune chiar atat de urat in limba romana.
2. Györ a pierdut Liga. La doua zile dupa meci, aproape ca prefer varianta asta a aceleiasi stiri. Pai, bine, ma, zdrente de vecini, adica fata aia da din craci pentru bogati la Moscova si voi nu va simtiti sa ne dati macar un punct? Normal ca ma bucur c-ati luat-o la mu… asta, pe coaja.
3. Consecinta la 2, Gabi Rotis-Nagy si Simona Spiridon au pierdut si ele Liga. Nu mai e bine.
4. Am vazut-o pe Aurelia Bradeanu in tribuna. Cu o burta aproape cat a mea. Inghitise o minge de handbal care a crescut cat una de baschet si n-avea nevoie de emotiile astea. Mai bine luau bataie la 10 goluri, sa stie o treaba.
5. Viborg mi-a placut fiindca a fost cea mai frumoasa echipa a Ligii, dar a castigat fiindca a fost cea mai buna echipa a finalei. A condus cap-coada si in teren, si pe tabela si n-ar fi pierdut nici daca se mai juca si acum.
6. Györul n-avea cum sa castige. N-ar fi fost nici logic, nici drept sa ia cupa o echipa care a dat gol numai din 7m.
7. Unguroaicele au avut un portar care are de doua ori mai multe maini si picioare decat cele prevazute in cartea tehnica, o pustoaica senzationala (handbaliceste vorbind, m-am indragostit brusc si definitiv de Aniko Kovacsics, de la Györ) si o extrema stanga tare pe picioare, puternica, rapida si in forma. Un numar insuficient de flori pentru una bucata primavara.
8. Danezele au jucat mai tare, mai hotarat, au stiut mai bine ce au de facut si cum si, din punct de vedere psihic, (incerc sa caut un cuvant cat mai corect si cat mai putin jignitor; gata, l-am gasit) le-au pisat pe ungyöroaice.
9. Conform obiceiului din ultimele sezoane, Györ n-a stiut nici de data asta sa joace o partida decisiva.
10. Siluind inca un pic limba romana, Viborg e “mai echipa” ca Gyor. Matematic vorbind, la Gyor, suma valorilor individuale ale jucatoarelor e mai mare decat valoarea echipei; la Viborg e invers.
11. Konkoly n-a mai stiut sa se apere de contraatacurile Viborgului, ceea ce ma face sa cred ca in tur i-a iesit combinatia din cauza Viborgului, nu datorita Györului.
12. Rikke Skov chiar e jucatoare atunci cand nu vrea sa dea singura 23 de goluri pe meci. CA “CAracter”, locul lui Grit Jurack era in cealalta echipa.
13. Elementul “Bojana” face parte din ecuatia victoriei. Am vazut-o pe Popovic ca pe inca un antrenor al Viborgului, pregatindu-i notite lui Vestergaard pentru discutia din pauza.
13+1. Daca a noastra nu-si tinea picioarele in afara semicercului la faza din minutul 59:59, post-ul asta se numea “Mic tratat de noi injuraturi soioase, inventate sau adunate de DC”
PS:
- Multe poze de la Veszprem, dinaintea, din timpul si de dupa finala, aici, aici si aici.
- Deocamdata, sunt la 25% din obiectiv. Urmeaza Werder, Kiel si Barcelona.
- Ba’, cum e danezu’ asta… Ia doua cupe in doua zile (Copenhaga a castigat Cupa Cupelor duminica), scrie cel mai tare blog din SE Europei despre echipele lui, i se urca la cap si incepe sa jigneasca la patrat.
CuPA, UEFA! – partea a II-a
Posted by Caretas in Jocul cu basica umflata, Taran cu pasaport on May 15th, 2009
Carlos Cuellar are 27 de ani si e fundas. Asta inseamna, conform definitiei de la pagina 142 a “Dictionarului de Caterinci de pe Stadioane”, ca e “prieten cu fotbalistii”. Ma-sa l-a nascut la Madrid, dar, in Spania, n-a avut fata decat pentru sferturi si (hai, fie!) jumatati de echipa. In vara lui 2007, s-a saturat de Osasuna si a plecat din Pamplona. In vara lui 2008, a ajuns la Birmingham, unde joaca pentru Aston Villa. Drumul dintre punctele A si B a durat un an si a trecut prin punctul G: Glasgow.
Cuellar a jucat un an la Rangers si a primit la schimb un salariu, dragostea totala si respectul vesnic al scotienilor cu sange albastru. Ceea ce mi se pare cel putin bizar. Pentru ca in Europa joaca vreo 200 de fundasi centrali mai buni ca el. Eu stiu cel putin 10 in Romania si macar 5 in Bulgaria. Cuellar e inalt cat Palatul Telefoanelor, rapid ca o testoasa care a fumat marijuana, are eleganta unui taietor de lemne, iar cu mingea la picior e mai putin iscusit ca Emil Constantinescu. Ca sa nu fiu nedrept, in rolul lui de prieten al fotbalistilor si de dusman al fotbalului, nu e chiar pamant de flori. Face un marcaj bunicel, e tare pe picioarele din spate, de grabu rupatoriu de os nevinovat si da cu capul mai tare ca Zidane.
Acum un an, a a fost desemnat oficial drept cel mai bun fotbalist (!!!) din Scotia, ceea ce spune multe despre valoarea Scottish Premier League. A multumit si a spus ca ar vrea sa joace la Rangers pana la finalul carierei. Peste o luna a semnat cu Aston Villa.
Locul lui fruntas in clasamentele fotbalului scotian ramane o enigma. Un mister si mai mare e, insa, pozitia lui in ierarhia emotionala a suporterilor lui Rangers, zgarciti nu numai cand e vorba de lire, ci si de corazon. Iar aceste mistere nu sunt explicate, ba chiar sunt adancite de mesajul de pe tricoul baiatului din poza de mai jos.
Daca mi se permite un rautacism, pot sa va spun ca alcatuirea poeziei (folosirea lui “love of my life”, dragostea unui chel pentru parul cret al unui alt barbat), coroborata cu zambetul giocondic al purtatorului de tricou, ma face sa cred ca personajul invocat in versul al patrulea si oferit ca bonus acestui Gabriel Canu cu pasaport spaniol, ei, bine, numitul “wife” nu e, in nici un caz, o femeie.
PS:
Tot in Marea Britanie, dar la Cardiff, intr-un oras in care fotbalul e chestia aia la care se uita lumea cand nu e nici un meci de rugby la televizor, am vazut un alt tricou genial. Din pacate, am avut ghinionul de a prinde magazinul inchis si prostia de a nu-i face o poza. Un tricou simplu, rosu, cu scris alb pe piept. Textul e o lectie dubla, de istorie si de umor: “I support two teams – Wales and whoever is playing England”.
Gata cu democratia!
Posted by Caretas in Jocul cu basica umflata on May 14th, 2009
In mod surprinzator, post-ul de ieri, “26 de aberatii despre finala Ligii”, a atras un numar record de comentarii. Asta m-a bucurat. Dar limbajul caretasesc pe care l-ati folosit multi dintre voi m-a intristat. Trebuie sa intelegeti ceva. Prefer post-uri cu patru comentarii (dintre care doua sunt raspunsurile mele) acestor avalanse de mascari, obscenitati si rautacisme care au invadat frumusete de blog azi-noapte. www.caretas.ro trebuie sa ramana locul geometric al decentei si al bunului simt din online-ul romanesc. Aici, numai eu am voie sa injur si sa fiu mitocan. Pai, ce, suntem in emisiunea lui Madalin Ionescu?!?! Read the rest of this entry »
26 de aberatii despre finala Ligii
Posted by Caretas in Jocul cu basica umflata on May 13th, 2009
1. Nu e vorba despre Barcelona – Manchester, ci despre Viborg – Györ.
2. M-am uitat la finala de la handbal, desi in Bulgaria s-a jucat TSKA – Levski, singurul meci adevarat al castravetilor cu crampoane.
3. Viborg – Györ a inceput cu o jumatate de ora mai devreme, asa ca bulgarii din redactie, care se grabeau sa termine treaba ca sa-si vada linistiti meciul, au fost uimiti sa ma auda injurand si in romaneste, in timp ce ma uitam la un sport bizar; in Bulgaria, mingea e ca nevasta: o lovesti cu piciorul sau cu podul palmei, dar n-o arunci pe poarta sau la cos.
4. Am tinut cu Viborg; nu atat fiindca acolo joaca o fata de la mine din blogroll (coloana din extrema dreapta, undeva pe la mijloc), cat, mai ales, pentru ca danezele au cea mai frumoasa echipa din sezonul asta al Ligii Campionilor; daca, la fotbal, cu Barça tin neconditionat, la handbal, la anul, s-ar putea ca favorita mea sa se cheme Buducnost, Zvezda sau, Doamne-ajuta!, Oltchim.
5. Viborg a jucat prost; in multe momente, pe atac, chiar foarte prost.
6. Györ a avut caracter (as fi vrut sa zic “coaie” Read the rest of this entry »
CuPA, UEFA! – partea I
Posted by Caretas in Jocul cu basica umflata, Taran cu pasaport on May 12th, 2009
- Altfel spus: mars, zdreanta jegoasa, bine-ai venit, marea iubire a vietii mele! “Pai stii ca tot eu sunt aia, da’ fusei la epilat, la coafor si-mi luai hainile astea mai pizdoase de la tanti Mita, de-aduce ciordeli din Haustria!”. N-are importanta, pisi, te iubesc ca-n prima zi: “fa” ti-am zis atunci, “fa” iti zic si acum. Sta bine boarfele astea pe tine, ia da-le jos!
Cupa UEFA moare si asta nu tre’ sa ne mire. Istoria ne-a invatat ca acolo unde se bat nemtii cu rusii nu mai cresc zambile. Si sa nu-mi spuneti ca ucrainenii nu sunt rusi, pentru ca noi, cei de la www.caretas.ro, nu lasam adevarul sa strice un text bun. Deci, Werder – Sahtior, finala de la CuPA, UEFA! Paranteza. Indiferent daca-i iubim ca pe mama noastra sau ca pe a lui Urs Meier, cred ca Rat si Lucescu merita felicitari si respect. Bravo, Ratzone, jos palaria, nea Mircea, pupa-ti-as contractu’ lu’ matale cu Ahmetov! Am incheiat paranteza.
Pentru ca e ultima finala, simt din nou nevoia sa ma dau mare, ca la Real – Barça. Am fost si eu acolo. Anul trecut, pe City of Manchester Stadium, la Rangers – Zenit 0-2. La meciul dintre cea mai urata, cea mai batrana, cea mai rigida, cea mai stearsa echipa a competitiei, bruta din Glasgow si superba Zenit, ucigasa de dinozauri, ofensiva ca o grenada si placuta ochiului ca o livada de meri intr-o dimineata de mai. Frumoasa si bestia. Si asta o spun eu, care tin cu Rangers din motive pe care nici eu nu le inteleg. Si nici n-am de gand sa-i spun vreodata unui psihiatru microbist ca tin cu Barcelona, Arsenal si Rangers, pentru ca n-o sa mai pot scrie: n-am taste pe omoplati.
Ma batea gandul de ceva vreme sa dau cu pixul pe monitor despre asta, dar n-aveam tragere de inima. Am fost impins de la spate ieri, cu induiosatoarele cuvinte: “auzi, labish, pui si tu pozele alea pe facebook sau tre’ sa ma mai rog mult de tine?”. Ma rog, ideea a fost asta, poate cuvintele au fost altele. E, totusi, o doamna 
Asadar, de azi si pana la finala, din cand in cand, poate nu zilnic, cate un episod cu ce a ramas nepovestit de anul trecut, de la meciul pe care Mihai Mironica l-a comentat impreuna cu mine.
Lecitina isi face efectul ajutata de pozele de pe facebook (saru-mana, doamna, ca m-ai grabit!). Incepem usurel, in joc de glezne, ca nu suntem pregatiti si n-are farmec sa facem intindere. Iar astazi vi-i infatisam pe acesti domni, probele nr. 1-4 ale acuzarii in procesul “Darwin impotriva Genezei”. Acesti purtatori de buletin pe care am fost suficient de inconstient incat sa-i opresc pentru o poza erau 4 dintre cei peste 150.000 de scotieni fara bilet, veniti la Manchester ca sa bea, sa se pise si sa vada meciul (in ordinea cronologica si a importantei; ultimul obiectiv avea sa fie atins numai daca subiectii nu cadeau istoviti din cauza unuia dintre primele doua). Deci, baietii astia cu bicepsii lucrati la sala de forta Carling, cu halberea de-un litru, cantau ceva ce, in vacarmul de pe strazile Manchester-ului si cu engleza lor scuipata din gat, parea greu de inteles. Doar ca textul era cel de pe burtica probei nr. 2: “Nakamura ate my dog, dudaaa, dudaaa”.
Ca tot veni vorba de cantece, un alt slagar pe care l-am auzit cu urechile-astea doua a fost unul interpretat de o clona a baietilor din imagine, pe o strada ceva mai linistita. Un nene, echipat corespunzator, in albastru, trecea pe strada in pozitia corecta: cu o cutie de bere intr-o mana pe care o ducea la gura de 56 de ori pe minut si cu restul lazii in cealalta. Pauza pricinuita de golirea temporara a recipientului din mana stanga era folosita si pentru activitati conexe, cum ar fi respiratul si vorbitul. Si ce canta asta mic, in timp ce schimba berile mai repede ca mecanicii McLaren pneurile? Un cantecel al carui text m-a facut sa-mi pierd increderea in propriii genunchi si sa vad lumea in alte culori: “Iiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii don’t give a fuck about Donald Duck”.
Exista ceva mai frumos pe lume?
PS:
1. Textul de pe tricoul criticului de arta de mai sus nu face parte din opera lui Edwin Morgan, ci “bate” la Shunsuke Nakamura, jucatorul japonez al celor de la Celtic, rivalii de etnie, religie si, cateodata, de fotbal ai celor de la Rangers.
2. Daca va mai e pofta de inca un mesaj de substanta citit de Vali Moraru pe un tricou, in acelasi oras, va recomand sa cititi acest text. Urmeaza inca doua la baiatu’ in post-urile viitoare.
Ultimii care s-au bagat in seama