Dar acum sunt deja prea multi romani. La Veliko Tarnovo si la Nisipurile de Albena, mai repede gasesti un bulgar care sa nu stie cine a fost Hristo Botev decat unul care sa nu-ti poata spune “pizda ma-tii” cu accent de Moreni. O faza superba li s-a intamplat, in taxi, unor amici, veniti in vizita la unul dintre noi, cei 5 mamaligari. Domnul catre sotie, in limba romana: “La ce te uiti asa?”; ea, tot in romana: “La matreata lu’ asta (nota: adica a soferului)”; mai departe, el sau ea, tot in romana: “Asta poate sa ne duca pe unde vrea el, ca nu ne prindem”; soferul, intr-o romana de profesor universitar, doctor in litere la Universitatea Bucuresti: “Stati linistiti, e cel mai scurt drum”. Curcubeul aromelor Skittles pe fata romanilor nostri. Mama lu’ soferica era olteanca, nascuta si crescuta in Craiova.

Ieri eram in supermarket, cu colegul Emilica. Nu eram hotarati ce apa plata sa luam si vorbeam cam cum vorbesc romanii cand se cred singuri pe lume. Un pic mai tare decat un Boeing 747 la decolare si mult mai porno ca eleva cu acelasi nume. Un nene vine la noi: “Sunteti din Romania?”, “Da”, am raspuns rusinati. “De unde?”, “Din Bucuresti”. N-am zis si numele companiei la care lucram, ca inca ne place sa avem cartea de munca la ITM. Omul, sociabil si decent, ar fi vrut sa se imprieteneasca cu noi. Dar cu fratii Mowgli n-ai nici o sansa. “Suntem 5 romani aici si deja ni se pare ca suntem cam multi”, a fost fraza cu care stapanii pesterii i-au inchis gura bietului om. Si cand te gandesti ca acum cateva luni nu-mi venea sa cred povestile spuse de prietenii din strainatate, cum ca romanii se inraiesc imediat de trec de Vama Bors… Giurgiu a intrat si el la joc.

Unul dintre romanii de la Sofia e din Campina. N-am acordul lui pentru a-i folosi numele, asa ca o sa-l numim, de acum inainte, “Cosmin Ilie”. “Cosmin Ilie” lucreaza la ХП, adica HP (domnu’ Hewlett, doamna Packard, IBAN-ul meu e…) si, de parca n-ar fi de ajuns ca e campinean, mai are un defect: m-a invatat sa joc biliard sau macar a incercat. Asta undeva in cretacic, cand biblioteca din Campina se inchidea exact la ora la care Vento isi astepta clientii (stiu ca e nonstop carciuma, da’ mai lucrez si eu la text, nu sariti de cur in sus!). Cu “Cosmin Ilie” nu m-am mai intalnit de vreo 5 ani, dar nu s-au schimbat multe. Tot el ma bate la biliard.

Si el mi-a adus aminte de personajul din povestea de mai jos.

Patron la TV, un domn pe atunci aproape necunoscut. Acum, prezenta constanta in Top Trei Sule, mare amator de divorturi si casatorii, dusman al prafului si-al gunoaielor, ales al poporului si mare fan al TV-ului, acum din fata camerei. Un om care a inteles cum trebuie folosit Frankenstein pentru realizarea propriilor interese, altele decat alea care tin de finalul exercitiului financiar. Pe scurt, un baiat destept. Mai trebuie sa-i dau numele? Stiam.

Spuneam ca televiziunea de stiri era la inceput. Domnul cu pricina nu stia pe atunci cu ce se mananca TV-ul, dar nu recunostea asta decat in fata camerei. Isi petrecea mult timp in redactie ca sa invete, ca sa dea teroare angajatilor si ca sa aiba grija de banii lui. Nu neaparat in ordinea asta.

Intr-o zi, s-a intamplat ceva de porc. Nu stiu sigur daca a fost exact asta, da’ merge si asa. Au intrat stirile la fara 5 in loc de fix. Iese al nostru din birou si, placandu-i inca de pe atunci sa se dea-n spectacol, tipa, de se aduna toti muncitorii din redactie in jurul lui ca mustele in jurul… becului:

- Cine <cenzurat, chiar peste limita de suportabilitate a ingaduitorului meu blog> e secretar de emisie?

- Eu, spune, cacata toata, o fata timida si cu un ten de culoarea cameleonului intr-un lan de maci.

- Cum te cheama?

- Eufrosina Sandala.

- Si pe tine cine te-a angajat aici, pila cui esti, cine te-a adus?, intreaba, cu puls in crestere, mogulul.

- Dumneavoastra, vine raspunsul care deschide cutia cu liniste jenanta.

Patronele reface algoritmul. Ii ia ceva, timp in care nimeni nu misca si nu respira.

- A cui ziceai ca esti?

- Sunt nepoata din flori a varului de-al doilea al cumnatei vitrege de la Gherla.

- Aha. Card ti-am dat?

- Da.

- Atunci, stai in pizda ma-tii acasa si baga plasticu-n perete pe 15 si pe 30, ca te-am chemat ca sa-ti dau bani, nu ca sa-ti bati joc de afacerea mea.

Praf.